Ion Iliescu i-a acuzat de ”obtuzitate” pe românii care nu au salutat entuziast vizita premierului chinez la București.

Luat de val, dr. Ponta a comparat evenimentul cu intrarea României în NATO și UE ! Există un complex de nelegitimitate la foștii comuniști de toate generațiile. PSD a trădat acest complex prin ezitări față de Rusia și o declarată fascinație față de China Nouă. Rusia e cu armele, gazul și apetitul neo-imperial. Și le aduce aminte de unde vin: din comunismul bolșevic, a cărui aplicare mondială a provocat 80 de milioane de victime. China, în schimb, le-a apărut ca un paradis post-comunist: represiunea maoistă a dus la un gorbaciovism reușit: capitalism de stat, creștere economică, relativă pace socială, prin umplerea stomacurilor celor care lucrează pe gigantica plantație a partidului unic. Să lăsăm însă ideologia, de polemici născătoare, și să privim realitatea. Câtă nevoie are România de China ?

Are, până la un punct. Dezechilibrul balanței comerciale trebuie corectat prin mai multe exporturi românești pe piața chineză. O relație politică amicală poate servi la ONU sau în contrapondere la jocurile Rusiei prin țările Parteneriatului Estic. În materie de investiții, nu am văzut nimic, deși toate guvernele noastre s-au arătat deschise. De ce nu a participat nicio companie chineză la privatizarea CFR Marfă sau la licitațiile pentru autostrăzi ? Pentru că stilul investițional chinez e diferit de regulile europene: au avut mare succes în Africa, unde cumperi un guvern cu banii jos, dar nu se potrivesc cu acquis-ul anti-trust. Ca orice mare stat, China nu face filantropie. Își urmărește interesele: are un surplus de lichidități pe care îl folosește geopolitic. Dacă va veni cu investiții la noi va cere condiții privilegiate: mână de lucru chineză, subvenții (mascate) și influență colaterală în toată economia românească.

Cred că guvernul USL fac