Comunităţile şi etniile din Republica Moldova sunt chemate să participe activ la programul “Salvează o colindă pentru eternitate!”.
Programul va dura pe parcursul lunilor decembrie 2011-ianuarie 2012. Iniţiativa vine din partea Ministerului Culturii, în contextul adoptării Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial şi elaborării primului volum al unui Registrul Naţional al tezaurului folcloric în care să fie incluse şi colindele, transmite Moldpres.
Boris Focşa, ministru al Culturii, a menţionat, într-o conferinţă de presă, că programul este lansat pentru a susţine vechiul obicei al colindatului în ceată bărbătească aflat pe cale de dispariţie. În cadrul programului respectiv colindele vor fi promovate şi reflectate în emisiuni radio şi TV, în reviste, ziare, textele colindelor vor fi publicate în cărţi.
Totodată, Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial acumulează materialele necesare pentru a fi depuse spre aprobare în Lista patrimoniului cultural protejat de UNESCO.

To