Fuga de raspundere sau de adevar a devenit o practica obisnuita la mai-marii zilei, iar cea mai sigura cale de scapare este hatisul chichitelor birocratice. Zilele acestea, politistii timisoreni s-au adresat justitiei pentru a-si cere drepturi salariale neplatite din anii trecuti. Un lucru obisnuit la noi, unde negocierile de acest fel incep sa se mute din biroul angajatorului in salile de judecata. Doar ca reclamantii in acest caz au facut cereri individuale, un teanc apreciabil de dosare, in paralel cu sindicatul lor, care a facut acelasi lucru in calitate de reprezentant al intereselor membrilor sai, insa intr-un singur dosar. Bataie de cap si timp pierdut de pomana pentru personalul din instante, nevoit sa conexeze cele 1001 de dosare. Acesta e doar un exemplu, dar in paturile sociale superioare generate de democratia ultimilor 18 ani lucrurile sint in mod voit prost intelese. Cel mai cunoscut caz este cel al sefului regiei locale de apa. Ion Toma a reusit pina acum sa evite publicarea completa a declaratiei sale de avere, rizind in nasul iesenilor nevoiti sa suporte preturile de monopol ale apei si canalizarii. De fapt, Toma nu face decit sa exploateze o carenta a legii, care nu prevede cine stie ce sanctiuni daca nu i se supune. In plus, el are propria sa interpretare a cadrului legal: "nu sint nici ales, nici demnitar" si ii invita pe curiosi sa se judece cu el in instanta. Si rectorii universitatilor de stat au tendinta sa se ascunda sub motivul confidentialitatii contractelor de munca sau de management. Toate aceste ocolisuri mai mult sau mai putin elegante au fost incurajate in timp de episoade mai mult sau mai putin celebre petrecute chiar la nivelul conducerii tarii. Si unii parlamentari au considerat ca pot completa declaratiile de avere in dorul lelii, in vreme ce altii, cu probleme mult mai grele, au devenit experti chiar in schimbarea legilor in favoa