Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Veteranul ardelenilor a construit un nou succes în deplasare al Universităţii » Clau-goool! Din corner

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 2 mai 2011 ·

Niculescu a întors soarta partidei de la Ploieşti cu o execuţie fantastică, direct din corner

Premier League a avut ieri, de la ora 16:00, Arsenal - Manchester, pe Emirates, în faţa a peste 60.000 de spectatori. Liga 1 a avut, tot de la 16:00, un Astra - U Cluj, pe un stadion ruginit, populat cu doar vreo 800 de spectatori. Meciul de la Ploieşti, între două echipe scăpate de grijile retrogradării, a început, practic, de la 1-0 pentru gazde. La chiar prima fază de poartă, Strătilă a marcat cu capul, profitînd de faptul că Bazzi dormea în ghete.

Din acest moment, partida a intrat într-o lentoare din care, pînă la pauză, echipele au ieşit cu greu.

De la cabine, după 15 minute de pauză, au revenit două formaţii proaspete, iar întîlnirea a prins viaţă. Miron a respins şutul lui Boştină (47), după care Miranda a ratat şansa de a face 2-0 (62). Apoi, a venit momentul de magie al lui Claudiu Niculescu. A înscris direct din corner, cu o execuţie fabuloasă, care l-a făcut şah-mat pe Miron (72).

Astra a căzut psihic, Clujul a profitat şi a dat lovitura în minutul 85, printr-o altă reuşită de Champions League: Păcurar a marcat cu şut splendid de la marginea careului. Finalul a fost exploziv în careul ardelenilor, cu o ratare mare a lui Fatai, dar şi cu portarul prahovenilor forţînd egalarea la ultima fază.

160 de goluri a marcat Claudiu Niculescu în Liga 1, în cele 309 meciuri pe care le-a disputat pînă acum

Întăriri din Portugalia

Patronul Astrei, Ioan Niculae, şi preşedintele Petre Buduru nu au fost prezenţi la "Am mai reuşit 2-3 goluri de acest gen, însă doar în amicale. Poate am fost avantajat şi de vînt fiindcă bătea spre poartă. Ştiam că vom răsturna scorul deoarece avem jucători valoroşi"Claudiu Niculescu, atacant U Clujpartida de ieri. Cei doi sînt plecaţi în Portugalia, unde

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 43 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 19 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°