Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se rătăcesc turiştii în cel mai vestic oraş al României: nu au de unde să cumpere hărţi ale Timişoarei, iar indicatoarele sunt montate greşit

Publicat in Adevarul, marți 23 august 2011 ·

A fi turist în Timişoara e un lucru năbădăios pentru cei care mai degrabă ne-ar bătea obrazul decât să ne bată oraşul la picior. Reporterul Adevărul a reconstruit traseul extrem de confuz al unui turist care soseşte în Timişoara.

Pentru un turist, primii paşi pe pământ timişorean pot fi destul de confuzi, fără o hartă a oraşului achiziţionată şi consultată dinainte de a coborî pe peronul Gării de Nord.

Pentru că singurul birou de informaţii din gară se rezumă strict la mersul trenurilor, turistul e ghidat scurt spre chioşcurile de ziare, unde se spune că s-ar găsi hărţi ale oraşului. Rând pe rând, vânzătoarele recomandă infocentrul turistic din centrul Timişoarei, librăria de peste drum, sau încearcă să îndrume chiar ele.

Ghizi fără voie

Indicatorul pentru Infocentrul turistic e îndreptat spre bulevardul Gen. Ion Dragalina, iar librăria vinde numai harta României. La oficiul RATT din faţa gării, vânzătoarea recunoaşte că nu de puţine ori a fost pusă în ipostaza de ghid. Harta cu traseul tramvaielor şi a troleibuzelor poate fi consultată doar urcând în ele. Situaţia confuză se confirmă şi la cel mai apropiat hostel.

„Vin turişti la concerte, la meciuri, iar eu le explic aşa cum pot, pentru că nu avem nici hărţi, nici pliante”, a declarat Mira Iancovici, recepţioneră. Următoarea oprire sugerată este benzinăria. Aici, pliantul cu harta Timişoarei costă peste 17 lei. Majoritatea turiştilor din alte ţări care vizitează Timişoara se plâng nu doar de lipsa unor hărţi bine puse la punct, dar şi de lipsa pliantelor.

Prea puţine hărţi

Cei în căutarea unor circuite turistice sau a unor ghizi vor avea surpriza să afle că indicaţiile de pe Internet le vor fi cele mai de ajutor. Cu puţin noroc şi fără vreun indicator turistic care să ajute, se ajunge şi în centru, la punctul de informare turistică, de altfel singurul din oraş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°