Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DSK şi-a amânat încă o audiere crucială

Publicat in Jurnalul, miercuri 27 iulie 2011 ·

După ce presupusa lui victimă şi-a făcut publică identitatea şi a povestit în premieră, în presă, versiunea ei despre incidentul de la Sofitel, Dominique Strauss-Kahn "contraatacă” şi el cu o amânare a înfăţişării în faţa instanţei

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn ar fi trebuit să se prezinte pentru o nouă audiere în faţa instanţei din New York în data de 1 august, adică lunea viitore. Dar avocaţii acuzatului au amânat înfăţişarea de miercuri până în data de 23 august, informează presa franceză. Manevra avocaţilor survine după ce, lunea aceastea, presupusa victimă a agresiunilor sexuale ale lui DSK, camerista de culoare de la Hotelul Sofitel din New York, Nafissatou Diallo, şi-a arătat identitatea în public pentru prima oară de la izbucnirea scandalului şi a povestit incidentul în exclusivitate, în două interviuri, presei americane. Avocaţii acuzatului au comentat atunci că ieşirea "la rampă”, în premieră, a cameristei tocmai cu o săptămână înaintea audierii, este o ofensivă bine regizată pentru a-i determina pe procurori să continue ancheta împotriva lui. Până atunci, din partea procurorului de caz Cyrus Vance şi a juraţilor veniseră semnale că urmărirea în justiţie a lui DSK ar putea să înceteze pentru totdeauna. Aceaste zvonuri aveau la bază faptul că avocaţii acuzatului strânseseră suficiente probe care zdruncinau din temelii credibilitatea acuzatoarei clientului lor, ale cărei declaraţii conţineau mărturii despre faptele petrecute ce se contraziceau, precum şi dovezi despre un trecut mai tulbure ale imigrantei din Guineea.

Or, înfăţişarea de luni, 1 august, ar fi fost una crucială pentru DSK, atunci justiţia americană urmând să hotărască dacă închide dosarul sau îl va trimite în faţa judecătorilor.

Ieri, avocaţii lui DSK au anunţat că au căzut de acord cu procurorul Cyrus Vance asupra amân

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum o ora
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 2 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 4 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 3 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°