Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul Naţional de Schi pentru Copii “Bucuriile zăpezii”, la Vatra Dornei

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

În perioada 18-20 ianuarie, la Vatra Dornei are loc a treia ediţie a Concursului Naţional de Schi pentru Copii “Bucuriile zăpezii”. Aşa cum am aflat de la prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei, concursul se adresează copiilor cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi la cluburile şi palatele copiilor din ţară şi care nu sunt legitimaţi în cadrul cluburilor sportive.

Ediţia din acest an a Concursului “Bucuriile zăpezii” va avea o participare record, fiind prezente la Vatra Dornei aproape toate cluburile copiilor din ţară care au cercuri de schi alpin. Printre acestea se vor număra Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, palatele copiilor din Braşov, Cluj, Iaşi, Brăila, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, cluburile copiilor din Întorsura Buzăului, Sighetu Marmaţiei, Slănic Prahova, Sinaia, Şcoala Rodna şi Clubul Copiilor Vatra Dornei.

Vor fi trei probe de concurs, slalom simplu, slalom super G şi un slalom paralel, care va fi organizat în nocturnă, sâmbătă seara începând cu ora 18.00. Toate probele de concurs se vor desfăşura pe pârtia Veveriţa, iar duminică, după festivitatea de premiere, toţi copiii şi profesorii vor fi angrenaţi în activităţile organizate de şcoala de schi & snowboard a staţiunii Vatra Dornei „Euroski”, cu ocazia Zilei Mondiale a Zăpezii.

Participanţii la concurs au acces gratuit pe toate instalaţiile de teleschi

Prof. Vasile Moroşan ne-a declarat: „Vor fi prezenţi peste 80 de copii din judeţele Prahova şi Cluj, la care se adaugă municipiul Vatra Dornei, care participă cu câte două echipe. Participanţii la concurs beneficiază, începând cu 18 ianuarie, de acces gratuit pe toate instalaţiile de teleschi pentru a se putea pregăti cât mai bine. Concursul de la Vatra Dornei este primul din calendarul activităţilor educative extraşcolare al Ministerului Educaţiei din acest an. Urmează alte trei concursur

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°