Camera de Comerţ şi Industrie Mureş a organizat cea de-a patra ediţie a Salonului Financiar Bancar şi de Investiţii. Mureşenii au putut consulta ofertele pentru credite de la toate băncile din oraş şi au primit consultanţă gratuită de la specialiştii în domeniu.
Etajul al doilea al celui mai mare centru comercial din Târgu-Mureş a fost, timp de patru zile, un spaţiu dedicat exclusiv consultanţei financiar-bancare. Salonul Financiar Bancar şi de Investiţii organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Mureş a fost un bun prilej pentru localnici să intre în contact cu ofertele de primăvară ale băncilor mureşene. În plus, specialiştii bancari le-au oferit celor intresaţi consultanţă gratuită cu privire la eligibilitatea pentru obţinerea creditelor bancare. Vă prezentăm cele mai interesante oferte ale băncilor prezente la Salonul Financiar Bancar.
Expresso de primăvară
La BRD, mureşenii au putut beneficia de creditul Expresso de primăvară, prin care clienţii au parte de libertate deplină, iar în care sumele împrumutate (până la 60.000 de lei n.r.) nu trebuie justificată. Creditul nu necesită girant şi ipotecă, iar răspunsul oferit de bancă este imediat. Promoţia a debutat săptămâna trecută, în 15 martie şi e valabilă până în 30 aprilie. Dobânda anuală efectivă a creditului Expresso a fost stabilită la 12,47% pentru suma maximă împrumutabilă, pe 5 ani. Ceea ce înseamnă că la 60.000 de lei împrumutaţi prin creditul Expresso, suma pe care o veţi returna băncii este de 78.855 de lei.
Cardul pentru doamne
Garanti Bank a prezentat mureşenilor oferta pentru cartea de credit dedicată în special femeilor. „Cardul vine cu bonusuri speciale la anumite centre de înfrumuseţare, precum şi mai multe rate fără dobândă şi promoţii în magazine de bijuterii, haine, sau accesorii pentru femei”, ne-a declarat Anca Maier, operator ghişeu la Garanti Bank. Cardul