Timişoara este primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. Pe data de 12 noiembrie se împlinesc 125 de ani de la acest eveniment.
Timişoara şi-a câştigat de-a lungul vremii statutul de oraş al premierelor, atât naţionale cât şi europene: primul oraş din România cu tramvai tras de cai, cu trafic fluvial regulat, cu tramvai electric, unul din primele oraşe europene cu transport public - sunt numai câteva din premierele cu care timişorenii se mândresc.
Una dintre cele mai importante premiere ale Timişoarei este acela de a fi, din 12 noiembrie 1884, primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric, anul acesta împlinindu-se 125 de ani de la acest eveniment.
Pentru a marca acest eveniment, Fundaţia Academică Culturală Timişoara urmează să amplaseze în locul halbei uriaşe din Piaţa 700 o lampă de aceleaşi dimensiuni. “Din păcate, din cauza unor probleme tehnice ce nu ţin de noi nu vom putea să montăm lampa astăzi. Acest lucru se va rezolva zilele următoare”, a spus Coriolan Gârboni, directorul FACT.
Pe lângă lampa gigant, se va amplasa şi o lampă originară, care luminina străzile n urma cu 125 de ani.