Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: O jumătate de miliard de lei vechi, "înghiţit” de canalizarea din Feţeni

Publicat in Adevarul, marți 25 mai 2010 ·

Primăria cere o nouă suplimentare de fonduri pentru reţeaua de apă şi canal din cartier. Executanţii au descoperit că mai este nevoie de încă 50.000 de RON pentru câteva lucrări „uitate" de către proiectanţi. Banii ar trebui să vină din bugetul local.

Lucrările de introducere a reţelei de apă şi canal în cartierul Feţeni din Râmnicu Vâlcea sunt în stand-by, după ce executanţii solicită suplimetări bugetare în valoare de 51.938, sumă ce include şi TVA. Potrivit unui proiect al primăriei banii sunt necesari pentru o serie de lucrări „uitate" de către cei care au făcut proiectul iniţial şi au stabilit şi costurile de execuţie. Un memoriu justificativ, anexat la proiectul municipalităţii arată că, în timpul executării lucrărilor în zonă s-a descoperit că un număr de patru locuinţe nu nu fost incluse în proiectul de alimentare cu apă, iar subtraversările de drum şi podeţe, destul de numeroase, nu au fost, de asemenea, prevăzute de către proiectanţi. Alături de 119 reductoare de presiune netrecute în documentele iniţiale şi înlocuirea unei ţevi subdimensionate, investiţia în plus a primăriei se ridică la o jumătate de miliard de lei vechi, bani ce vin exclusiv din bugetul local.

Supus spre aprobare joi

Primarul Romeo Rădulescu va prezenta aleşilor locali proiectul de modificare a sumelor alocate pentru reţeaua de apă şi canal de la Feţeni în şedinţa ce va avea loc poimâinie, cu şanse mari de a fi aprobat. Într-adevăr, Feţeni este singurul cartier din Râmnic ce nu beneficiază la ora actuală de apă curentă. Potrivit experţilor primăriei, sursa de la care va fi alimentat cartierul este rezervorul de la Goranu, o investiţie dată în folosinţă în urmă cu doi ani.

Investiţie totală de 734.000 de lei

Specialiştii spuneau în luna ianuarie a acestui an că reţeaua de apă şi canal de la Feţeni va costa 683.469 de lei noi, sumă ofici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 29 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 49 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 3 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°