La Politie, sotia reclama disparitia sotului.
Acesta, un distins universitar, cunoscut pentru manierele sale deosebite, are obiceiul, ca lorzii, sa-si anunte sosirea, cand ajunge la zece minute de casa. De indata ce-si parcheaza masina la subsolul Magazinului Universal, ii telefoneaza sotiei, zicand aceeasi fraza de 20 de ani: "Tocmai am parcat, sunt acasa in zece minute. Spune-mi daca trebuie sa cumpar ceva". Dupa cum o rosteste, relaxat sau grav, sotia isi da seama in ce stare de spirit se gaseste, astfel ca in declaratia de la Politie scrie ca se afla, cand a sunat-o, intr-o stare de spirit excelenta. Si ca ea l-a rugat sa cumpere o paine proaspata. Trecand sapte ore de cand trebuia sa apara cu painea, normal ca doamna s-a impacientat. "Are dusmani - intreaba chestorul, care preia ancheta, intrucat i-a fost candva student marelui profesor - , ii vrea cineva raul, exista vreun motiv profesional ca sa fie rapit, ar fi putut avea o criza de inima, de ficat?" Din declaratia sotiei reiese ca sotul era sanatos, ca avea numai prieteni si ca parcul pe care-l traversa, inainte de a intra in bloc, era intotdeauna plin de lume.
Misterul e total si asa ramane vreme de un an, pana ce chestorului i se spune ca profesorul a fost vazut, impreuna cu o tanara, pe o plaja din Buenos Aires. Chestorul are inspiratia sa verifice numarul de la care a sunat acasa ultima oara profesorul si misterul devine mai mare. Sau poate mai mic, fiindca e un numar de Paris. Deci, nu la zece minute distanta de mers pe jos, ci la trei ore de zbor cu avionul. Daca, bineinteles, te intorci acasa si nu fugi de acasa. De la un vecin, chestorul retine ca profesorul avea un principiu: "Mai bine cheltuiesc doi bani anuntandu-mi nevasta ca sosesc, decat sa risipesc o avere pe divort". Din discutie mai reiese ca, intr-adevar, profesorul avea numai prieteni, dar si ca unul din colegii de catedra, la
