Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROIECT MUZICAL INEDIT „Simţire latină, suflet balcanic, inimă arabă” şi flotant de Cluj

Publicat in Adevarul, marți 28 decembrie 2010 ·

În oraşul de la poalele Feleacului s-a născut unul dintre cele mai inedite proiecte muzicale din Europa. Dacă un guatemalez, o americancă, un mexican, un grec, un tunisian şi un bulgar au în comun pasiunea pentru muzică şi flotantulul de Cluj, atunci înseamnă că vorbim despre Karibe-Balkanika, o apariţie unică în peisajul muzical european.

„Sex bomb”, cântată la vioară, în maniera romantică specifică mariachi-lor sau „Hit the road Jack”, acompaniată de darbuka, instrumentul de percuţie specific Orientului Mijlociu. Sunt versiuni muzicale la care nici cei mai avangardişti dintre muzicieni nu s-ar fi gândit. Au făcut-o însă un grup de şase tineri, majoritatea studenţi la Cluj, care au pus bazele, în oraşul de pe Someş, unui proiect muzical căruia puţini i-ar fi dat şanse de reuşită.

Sergio Juarez din Guatemala, grecul Elias Nousis, Saif Amouri din Tunisia, americanca Vicky Psarakis, bulgarul Dimcho Gaidarov şi violonistul Rael Solis din Mexic sunt protagoniştii trupei Karibe-Balkanika, autointitulată de către aceştia „primul proiect european de fuziune muzicală cu simţire latină, suflet balcanic şi inimă arabă, născut în Carpaţi”. „Şase oameni diferiţi. Şase ţări diferite. Şase culturi diferite. Şase păreri muzicale diferite. Nu a fost deloc uşor. Încă mai muncim să facem să funcţioneze foarte bine această fuziune, însă tocmai multiculturalitate este marele avantaj al produsului nostru”, spune Elias Nousis, din Grecia, student la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Diferenţe culturale

Ideea proiectului aparţine grecului Nousis, dar şi violonistului mexican Rael Solis, masterand tot la Conservatorul clujean, care s-au cunoscut la cursurile de limba română. Proiectul muzical a prins apoi contur „la o bere”, în localurile frecventate de comunitatea de expaţi din Cluj. Româna, greaca şi engleza sunt doar câteva din limbile î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°