În 2008, pilotul român s-a luptat cu obezitatea. A reuşit să slăbească 41 de kilograme, după ce femeile de la institutul medical l-au luat peste picior la vizita medicală

„Mie nu mi s-au întâmplat niciodată lucrurile atunci când am vrut. A trebuit să muncesc pentru ele. Eşuam, o luam de la început şi, când mă aşteptam mai puţin, veneau şi ele“. În cele spuse de Alex Filip, pilot român de raliuri, se pot regăsi mulţi dintre cei care nu au primit totul pe tavă de la viaţă, ci au fost nevoiţi să-şi facă rost şi de lucruri, şi de tavă. Majoritatea, adică.

Alex are acum 34 de ani. La 17, în liceu, şi-a descoperit pasiunea pentru automobile: „Tatăl colegului de bancă era pilot şi ne-a luat la un raliu. Am ştiut, la finalul cursei că asta vreau să fac toată viaţa“, îşi începe acesta povestea. Tot atunci a aflat că nu e suficient doar să vrei. Trebuie să şi ai. Sprijin, bani, sponsori, şcoală şi ambiţie. Opt ani a învăţat din răsputeri. Voia să fie cel mai bun pilot român de raliuri. La prima cursă, în 2003, a ieşit penultimul: „Am pus capul în pământ câteva minute. Apoi mi-am zis că trebuie să merg mai departe. Că nu e un capăt de lume. Nu a fost să fie atunci primul loc, asta nu însemna că o să fiu mereu penultimul“, rememorează Alex.

Prima cursă, primul eşec

A fost sprijinit constant de mamă: „Pentru ea nu a existat «nu am». M-a crescut singură şi nu a vrut să îmi lipsească nimic. Cum aveam o problemă, cum fugeam la ea. Ca orice băiat, de altfel. Una, două, mergem la mama“, glumeşte Alex.

S-a angajat cu prima ocazie pe care a avut-o. Trei ani a strâns fiecare ban primit sau câştigat, pentru că avea nevoie de o maşină performantă la raliuri. Fără una, tot penultimul loc ajungea să îl ocupe. Cu o Dacie 1410 nu ieşi vicecampion sau campion: „Nu m-am dus în vacanţă, nu am mâncat în oraş, nu mi-am cum