Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Platforma Mechel va avea în total între 3.500 şi 4.000 de salariaţi

Publicat in Antena 3, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, sâmbătă, la Antena 3, în cadrul emisiunii "Income Magazine”, că pe platforma Mechel, în cele cinci locaţii, vor rămâne în total circa 4.000 de salariaţi, iar acţionarii au promis că vor aduce şi investiţii.

"Pe platforma Mechel, în cele cinci locaţii, vor rămâne aproape 4.000 de salariaţi şi activitatea va continua. Acţionarii au promis că vor aduce şi investiţii. Informaţiile pe care le deţin de la acţionariat şi administratorul judiciar spun aşa: La Târgovişte unitatea va fi din nou denumită Combinatul de Oţeluri Speciale, ca pe vremuri, şi va avea în jur de 1.500 de salariaţi, Ductil Buzău va avea circa 1.000 de salariaţi, vor fi pornite câteva linii la Câmpia Turzii şi Brăila. În total Mechel va avea între 3.500 şi 4.000 de salariaţi", a explicat Vosganian, sâmbătă, la Antena 3.

"Există un plan de reorganizare care mi-a fost prezentat şi ale cărui etape le urmăresc. Dânşii s-au angajat ca până la jumătatea lunii martie să repornească Târgovişte şi Buzău, ceea ce s-a întâmplat. Alt punct a fost legat de celelalte trei. În ceea ce priveşte Câmpia Turzii, propunerea a fost să fie legat prin două din liniile lor, două dintre secţii, de COS. Am primit încredinţarea că acest lucru se va întâmpla, dar mi s-a pus problema legată de returnările de TVA care întârzie. Eu atunci, şi aceasta este responsabilitatea mea, am comunicat acest lucru prim ministrului şi Ministerului Finanţelor Publice, solicitând ca dosarul acesta, în limitele legale, fireşte, să fie cât mai repede semnat. Nu pot să vă ascund că opinia publică a reacţionat diferit la propunerea mea", a spus ministrul.

"Am fost acuzat că sunt aservit ruşilor, ba chiar un domn deputat de la Cluj a cerut demisia mea pe motiv că fac presiuni asupra statului pentru a-i favoriza pe ruşi. Nu m-am lăsat deloc intimidat şi am continuat. În

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 25 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°