Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România să facă consolidare fiscală prin colectare mai bună, nu doar prin tăierea cheltuielilor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Criza nu s-a terminat, iar eficientizarea cheltuirii banului public şi creşterea transparenţei, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene, dar şi eliminarea unei părţi din economia subterană sunt soluţiile pentru ca România să reuşească să-şi îmbunătăţească situaţia fiscală şi să treacă mai uşor de această perioadă.

Aceasta este una dintre concluziile dezbaterilor de la lansarea studiului "Politica de impozitare în România: blestemul încasărilor fiscale joase", realizat de Daniel Dăianu, Ella Kallai şi Laurian Lungu.

Profesorul de economie Daniel Dăianu a adus în discuţie potenţialul foarte mare de ameliorare a colectării veniturilor bugetare, dar şi risipa banilor publici din România şi "cifra jalnică" a absorbţiei fondurilor europene, de circa 4%.

"Avem mari carenţe pe colectare, pe utilizarea baniilor publici, pe absorbţia fondurilor europene. Avem potenţial de creştere a colectării, iar consolidarea fiscală nu trebuie să se ocupe doar de tăieri de cheltuieli. Dacă ai risipă, tai şi cheltuielile, dar trebuie să targhetezi şi creşterea colectării veniturilor. Noi irosim şi banii puţini pe care-i avem, îi ducem aiurea. Dacă am absorbi mai mulţi bani, mult mai uşor am face consolidarea fiscală", a spus fostul ministru de finanţe.

Pentru a aduce mai mulţi bani la buget autorităţile au optat anul trecut pentru majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, la 24%, ceea ce a ajutat la încadrarea în ţintele de deficit agreate cu FMI, dar a frânat consumul şi redresarea economiei, accentuându-se şi evaziunea.

Laurian Lungu, managing partner al Macroanalitica, a spus că majorarea TVA este benefică pe termen scurt pentru că aduce mai multe încasări la buget, dar, ulterior, un nivel ridicat al taxării încurajează evaziunea fiscală, determinând scăderea colectării.

"Acum colectăm mai puţin decât înainte să avem creşterea de TVA. Nu doa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 43 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 51 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 48 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum 58 minute
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 3 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum o ora
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°