Darren Aronofsky, regizor ce a intrat în atenția publică odată cu Pi(1998) și a devenit o voce inconfundabilă prin arhicunoscutul Requiem for a Dream (2000) și, mai apoi, prin The Fountain (2006), revine, în Black Swan, cel mai nou film al său, cu o serie de elemente definitorii stilului său: obsesia ca forță supremă care conturează traseul personajelor, tensiunea psihologică, încărcătura puternic simbolistică a unor subiecte în aparență banale, focusul constant pe cele mai mărunte gesturi, relevante pentru obsesia de care se lasă purtate personajele. Seriozitatea și pasiunea pe care Natalie Portman le-a arătat în interpretarea acestui rol i-au adus mult rîvnitul Oscar pentru Cea mai bună actriță în rol principal. Asemenea personajului său, Portman s-a dedicat trup și suflet acestui rol: a început să ia, cu un an înaintea filmărilor, lecții de balet, pentru a intra cu adevărat în pielea unei balerine, experimentînd stilul de viață aspru, care cere nenumărate sacrificii de ordin personal, un stil de-a dreptul monastic, după cum îl caracterizează însăși actrița: „nu mai bei, nu mai ieși cu prietenii, nu mai mănînci mult. Îți supui constant corpul la durere extremă și ajungi să înțelegi cu adevărat autoflagelarea unei balerine“ (a afirmat ea într-un interviu cu Cole Haddon, 2 decembrie 2010, www.film.com). Pentru o balerină, a obține rolul Lebedei Negre reprezintă un punct culminant al carierei, confirmarea talentului și cîștigarea unui prestigiu cert. Inevitabil, se nasc invidii și suspiciuni, dar mai cumplit decît toate acestea este momentul confruntării cu proprii demoni, cu temerea că prestanța nu se va ridica la înălțimea așteptărilor. Proporțiile pe care le ia această temere și modul în care este rezolvată teama de eșec salvează producția lui Aronofsky de linia călduță a filmelor care tratează clișeizatul conflict între bine și rău. Pentru că în Black Swan