În judeţul Vâlcea, s-au înscris la Titularizare 843 de candidaţi. Peste 200 dintre aceştia au absentat ori au părăsit sala de examen după ce au văzut subiectele. Cei care au susţinut însă examenul au primit note între 1 şi 9,80.
Primele rezultate la examenul scris de titularizare s-au afişat astăzi pe site-ul Ministerului Educaţiei.
În judeţul Vâlcea, niciun candidat nu a obţinut nota 10 la Titularizare. Note foarte bune s-au obţinut la Biologie, unde 14 candidaţi au primit între 8.15 şi 9.70. Cea mai mare notă, respectiv 9,80, a fost obţinută de un profesor suplinitor din Costeşti care a dat examen la Mecanică.
De asemenea, s-au obţinut note mari la Limba Română, Istorie sau Limba Engleză.
Printre cei care au luat peste 8.00 la Titularizarea din acest an se numără Nicoleta Chiriţescu.
“Am luat 8,25, dar a fost un examen foarte greu. Eu am dat examen pentru a lucra în învăţământul special, la Centrul de Incluziune Socială Băbeni, unde e vacant doar un singur post”, spune Nicoleta.
În Vâlcea, sunt şi candidaţi care au obţinut note între 1 şi 1.80. Trei suplinitori din Brezoi, Voiceşti şi Drăgăşani au reuşit “performanţa” să primească doar punctul din oficiu.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot contesta notele. Lucrările se recorectează la centrele unde s-a organizat examenul de Titularizare.
“Contestaţiile se depun astăzi până la ora 21.00. De asemenea, se mai pot depune contestaţii şi mâine în intervalul 08.00- 15.00. Rezultatele finale ale examenului vor fi afişate în data de 8 august”, precizează inspectorul şcolar general Remus Grigorescu.
Repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la nivelul centrelor de concurs, în zilele de 9 şi 12 august.