Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au vorbit anul trecut 52 de miliarde de minute la telefonul mobil. La ce alte pericole în afară de cancer se expun cei care folosesc telefonul în exces

Publicat in Gandul, miercuri 1 iunie 2011 ·

După ce un raport al Organizaţiei Mondiale al Sănătăţii atenţionează că persoanele care vorbesc la telefonul mobil cel puţin 30 de minute în fiecare zi riscă să se îmbolnăvească de cancer, medicii români afirmă că ne expunem şi la alte pericole atunci când utilizăm în exces telefonia mobilă.

"Persoanele care vorbesc excesiv la telefon prezintă un risc crescut de a se confrunta cu demenţe senile, iar boala Alzheimer este cea mai cunoscută formă de demenţă. În plus, telefonul mobil este asociat de cele mai multe ori şi cu creşterea incidenţei tumorilor cerebrale", a declarat dr. Ingrid Adriana Iordan, medic oncolog în cadrul unei clinici private din Capitală. Specialistul menţionează că efectele utilizării acestui gadget nu apar imediat. "Problemele pot apărea după 10, chiar şi 20 de ani de la utilizarea îndelungată a telefonului mobil. Specialiştii apreciază că în viitorii ani se vor înmulţi cazurile de demenţă senilă, iar printre principalii factori care duc la apariţia acestei boli se numără telefonul mobil", susţine dr. Iordan.

Medicul le recomandă părinţilor să nu-i lase frecvent pe copii să vorbească la telefonul mobil, deoarece aceştia au osatura craniană mai subţire. "Copiii vor resimţi la maturitate efectele expunerii la radiaţiile telefonului mobil", indică specialistul în oncologie.

Telefoanele mobile AR PUTEA CAUZA CANCER. Citeşte RAPORTUL INTEGRAL al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi sfaturile experţilor internaţionali

În cazul persoanelor care nu pot renunţa la acest obicei, medicul recomandă utilizarea dispozitivului handsfree, care limitează expunerea directă la radiaţii. "Cu cât telefonul mobil este ţinut mai departe de corp, cu atât suntem mai protejaţi. Dar, la fel, o folosire de lungă durată creşte riscul disconfortului local, al otitelor şi efectelor negative asupra acuităţii auditive", menţionează dr. Iordan.

Pentr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 20 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 33 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°