Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O britanică a pretins ajutoare pentru a se trata de cancer şi a cheltuit banii pe vacanţe de lux

Publicat in Jurnalul, joi 5 aprilie 2012 ·

O britanică, Debra Allan, care a pretins că este bolnavă de cancer şi abia mai poate să meargă, a fost condamnată miercuri la 18 luni de închisoare după ce a încasat ajutoare în valoare de 110.000 de lire sterline pe care le-a cheltuit pe vacanţe de lux, informează MEDIAFAX.

Fosta coafeză, în vârstă de 49 de ani, a cheltuit cele 110.000 de lire sterline (peste 133.000 de euro) în cinci ani, oferindu-şi vacanţe la Dubai, în Laos şi Thailanda, iar într-un an petrecând cinci luni în Italia, scrie The Sun.

Allan, care este căsătorită şi are trei copii, a primit ajutorul în urma unei histerectomii pentru cancer de col uterin în 2003, după ce a declarat că poate parcurge o distanţă de 30 de metri în 15 minute. Ea a spus că are nevoie de un scuter cu care să se deplaseze, de ajutor să coboare din pat, să meargă la toaletă şi de cineva care să gătească şi să îi dea medicamentele.

Însă femeia apare în fotografii de vacanţă în timp ce utiliza o bandă rulantă dintr-o sală de sport şi dându-se pe un tobogan cu apă în Dubai. De asemenea, investigatori de fraude au surprins-o în timp ce plimba câinii, dând cu aspiratorul şi la cumpărături. Allen avea inclusiv abonament la o sală de sport.

Ea a mai declarat că soţul ei, Michael, în vârstă de 49 de ani, este şomer şi singurul care o îngrijeşte. Însă acesta era de fapt inginer şi câştiga anual aproximativ 72.000 de lire sterline (peste 87.000 de euro) în străinătate.

Femeia, care locuieşte la Merseyside în peninsula Wirral (nord-vestul Anmgliei), a recunoscut că este autoarea acestei fraude în faţa Curţii Coroanei din Liverpool. "Lipsa dumneavoastră de onestitate este evidentă", i-a spus judecătorul David Aubrey.

O britanică, Debra Allan, care a pretins că este bolnavă de cancer şi abia mai poate să meargă, a fost condamnată miercuri la 18 luni de închisoare după ce a încasat ajutoare în valoare de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 5 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 7 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum o ora
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 7 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 7 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°