Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul petrolului a scăzut cu peste doi dolari, în urma aprecierii dolarului

Publicat in Cotidianul, vineri 20 mai 2011 ·

Preţul petrolului a scăzut vineri cu peste doi dolari, în urma aprecierii dolarului şi a temerilor investitorilor legate de perspectivele economiei mondiale şi de problema datoriilor suverane din zona euro, transmite Reuters.

La ora 14:00 GMT, petrolul destinat pieţei americane, cu livrare în iunie, era cotat în scădere cu 2,04 dolari, la 96,4 dolari pe unitate, după ce a atins un maxim al şedinţei de 99,6 dolari pe unitate.

Preţul petrolului Brent, cu livrare în iulie, a coborât cu 2,12 dolari, la 109,3 dolari pe unitate.

Euro s-a depreciat faţă de dolar din cauza îngrijorării referitoare la dezacordurile privind soluţiile pentru Grecia, dar şi înaintea alegerilor locale din Spania, în care partidul socialist aflat la putere ar putea înregistra pierderi serioase, ceea ce ar putea scoate la iveală posibile noi probleme financiare.

În prima parte a tranzacţiilor de la New York, euro era tranzacţionat în scădere cu 1%, la 1,4169 dolari pe unitate.

Dolarul s-a apreciat totodată cu 0,6% faţă de un coş de şase valute importante.

Preţul petrolului a scăzut vineri cu peste doi dolari, în urma aprecierii dolarului şi a temerilor investitorilor legate de perspectivele economiei mondiale şi de problema datoriilor suverane din zona euro, transmite Reuters.

La ora 14:00 GMT, petrolul destinat pieţei americane, cu livrare în iunie, era cotat în scădere cu 2,04 dolari, la 96,4 dolari pe unitate, după ce a atins un maxim al şedinţei de 99,6 dolari pe unitate.

Preţul petrolului Brent, cu livrare în iulie, a coborât cu 2,12 dolari, la 109,3 dolari pe unitate.

Euro s-a depreciat faţă de dolar din cauza îngrijorării referitoare la dezacordurile privind soluţiile pentru Grecia, dar şi înaintea alegerilor locale din Spania, în care partidul socialist aflat la putere ar putea înregistra pierderi serioase, ceea ce ar putea scoate la iveală

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 48 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 11 minute
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov

G4Media acum 47 minute
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Bilanţul morţilor şi răniţilor a fo

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

[P] PSD, plan cu trei componente majore pentru a ține în frâu prețurile și a stopa practicilor înșelătoare a comercianților

HotNews acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a reușit să scadă inflația la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Premierul este decis să continue pe aceeași direcție, în așa fel încât să ducă rata inflației s

Tenismenul Ilie Năstase o susţine pe Gabriela Firea în competiţia pentru Primăria Capitalei - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Tenismenul Ilie Năstase a transmis, duminică într-un mesaj video, că o susţine pe Gabriela Firea pentru un mandat la Primăria Capitalei şi a anunţat că o va vota pe candidata PSD, la alegerile locale din 9 iunie. „Ştiu că se apropie alegerile la Pri

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 50 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 3 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°