Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu ameninţă că va ataca în instanţă noul buget al Capitalei: "A fost făcut pe picior în baie, s-a născut spontan, la comandă politică"

Publicat in Mediafax, sâmbătă 27 aprilie 2013 ·

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că bugetul Municipiului Bucureşti, votat sâmbătă în Consiliul General, este unul "paralel", care s-a născut spontan, de dimineaţă, la comandă politică, precizând că, dacă nu va fi funcţional şi legal, îl va ataca în instanţă.

"Este un buget paralel, care s-a născut spontan, azi dimineaţă, la comandă politică, care nu face altceva decât să distrugă toate domeniile de activitate", a spus Oprescu, după ce consilierii generali au aprobat proiectul de buget al Municipiului Bucureşti.

Bugetul Capitaleia fost aprobat de Consiliul General, cu aproximativ 80 de modificări, propuse, sâmbătă, în şedinţă, de consilierii USL, aleşii PDL din consiliu părăsind sala înainte de vot, iar cei ai PPDD abţinându-se.

Primarul Capitalei a explicat că două lucruri i-au atras atenţia, atunci când au fost citite modificările, respectiv faptul că au fost luaţi bani de la investiţii care sunt "pe cale de terminare" şi că nu se respectă legea.

"Nu cred că acest buget poate să fie funcţional şi este legal şi poate să aducă dovada de oportunitate", a mai spus edilul Capitalei despre buget, pe care l-a caracterizat ca fiind făcut "pe picior în baie".

Sorin Oprescu a explicat că nu a reuşit să înţeleagă care sunt modificările, precizând că a luat cunoştinţă de ele în timpul şedinţei de sâmbătă, când au fost citite.

"Forma de buget pe care am propus-o şi pe care am discutat cu toţi liderii (din CGMB ai partidelor politice, n.r.) primeşte un buget nou, făcut azi-dimineaţă. Cine a făcut acest lucru este responsabil. Din acest lucru nu câştigă decât hotărârea politică aberantă, luată la nivel de doi primari de Bucureşti", a mai arătat edilul Capitalei, adăugând că "toate orele şi săptămânile trecute (în care s-a discutat proiectul de buget, n.r.) au fost degeaba" şi menţionând că s-a mai întâlnit cu situaţii s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°