Unde să mergi de Paşte, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu? La Mitropolie, să te dea la televiozor odată cu slujba de-nviere, la biserică-n oraş, să te vadă lumea, la mănăstire, să-ţi compari maşina cu jeepurile din parcare sau pe vârful muntelui, unde stelele sunt atât de aproape, încât poţi lua Lumină direct de la ele?
La Diham. Cabana Diham. Vineri noapea, pe drumul din Predeal spre Cabana Diham zăpada era până la genunchi, iar urşii, lupii şi vulpile se plimabau în voie prin rezervaţia naturală, dar a meritat urcarea de două ore până la cabană la Mama Oara, unde în toiul nopţii vorbeşte doar liniştea, astfel ca munţii să-ţi poată asculta în tihnă gândurile. Cabana a ars până-n temelii pe 2 decembrie 2002, iar acum a primit "prenumele” Phoenix, pentru că a renăscut din propria-i cenuşă. "Pompierii au avut bunăvoinţă că au venit până aici, dar probabil aşa o fi fost să fie, să nu mai alegem nimic, Foarte mulţi turişti ne-au ajutat, oameni de munte, iar toată lumea a fost de partea noastră. După ce a ars am făcut două cămăruţe şi-o săliţă mică de mese din resturile care ne-au mai rămas şi-acolo-am stat doi ani jumătate, până când am făcut parterul şui sala de mese, apoi cămăruţă cu cămăruţă”, povesteşte cabaniera de la Diham, numită de turişti Mama Oara, pentru că le-a fost ca o mamă de la munte multor generaţii. Cabana de astăzi nu mai seamănă cu cea ridicată în 1934, însă noua clădire a fost construită pe locul celei vechi, fiind folosite chiar şi resturile clădirii incendiate. "Parterul este ridicat pe scheletul fostei cabane. În primii ani primeam turiştii acolo, în cămăruţele pe care le-am ridicat imediat, în fostul grajd, pe care l-am putut elibăra foarte uşor. Ei ne aduceau zahăr, pâine, fiecare ne ajuta cu ce putea. A fost atâta omenie, înct nici nu mi-am putut închipui că poate exista în poporul acesta. Am primit foarte multă dragoste din partea
