Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova lui Piţurcă îşi caută încă identitatea în Liga I » Criogenaţi

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 30 noiembrie 2010 ·

Oltenii au rămas îngheţaţi în zona retrogradării, iar Mediaşul a ajuns pe locul 5, depăşind Steaua şi DinamoVezi rezumatul partidei Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova 1-0! (video)

Craiova e mulajul perfect al lui Victor Piţurcă, o trupă ţîfnoasă şi extrem de rece, gata să te străfulgere dintr-o privire în doar un singur moment de neatenţie. Două minute a rămas Mediaşul în inferioritate, la autoaccidentarea lui Markovici, iar oltenii au fost la un pas de a-i netezi cutele de pe chip lui Piţi, dar pe Costea junior l-au trădat reluarea şi plasamentul lui Vîtcă (23). Anterior, elevii lui Pustai făcuseră oficiile de gazdă prin Zaharia, cu un şut pierdut în peluză (14).

Îndrăgostit de ştiinţele exacte, Pustai a desenat un dreptunghi în faţa careului lui Vîtcă, de care Ştiinţa s-a izbit mereu în cele cîteva tentative anemice. Doar juniorul lui Piţi a avut o firicică de ocazie, încheiată cu un şut alături (42). Finalul de repriză i-a aparţinut tot lui Zaharia, care a trimis cu capul puţin peste bara transversală.

Trădat de apărare şi de "Gîngio"

Gazul a explodat după pauză. Liţu s-a trezit singur cu Stanca, însă unica lui soluţie a fost un şut direct în picioarele goalkeeperului oltean (50). Mediaşul a aşteptat în zadar o sclipire din partea golgeterului Eric, dar brazilianul a îngheţat la propriu, în marcajul lui Dilevski.

Sătul să aştepte o eroare, Piţi a plusat ca la cazino, făcînd rocada între fraţii Costea. L-a trădat însă o apărare amnezică şi imobilă, care l-a uitat pe Liţu în poziţie regulamentară, iar atacantul Mediaşului n-a mai iertat (67). Forcingul de final al oltenilor a adus penalty-ul care putea să însemne punctul salvator, însă execuţia lui Gîngioveanu a fost ghicită de Vîtcă (89). Finalul "perfect" pentru haosul din jocul Universităţii!

"Nu ştiu de ce tot apără Stanca. În cîţiva

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 20 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 33 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Marea Britanie iese din recesiune cu cea mai mare creștere din ultimii doi ani

Ziare.com acum 16 minute
Regatul Unit a ieșit oficial din recesiune după ce cifrele au arătat că economia a crescut cu 0,6% în primele trei luni ale anului. Oficiul Național de Statistică (ONS) a anunțat că perioada din ianuarie până la sfârșitul lunii martie a marcat o rev

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 26 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Dumitru Buzatu rămâne în arest la domiciliu. Fostul șef al CJ Vaslui e judecat pentru luare de mită

HotNews acum 29 minute
Dumitru Buzatu s-a prezentat la Tribunalul Vaslui, iar judecătorii au decis să-i prelungească cu încă 30 de zile mandatul de arestare la domiciliu care urma să expire pe 15 mai. Fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui este trimis în judecat

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°