Refuzul administraţiei Ianukovici de a semna Acordul de Asociere (AA) şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv (ALSAC) cu UE la Summitul de la Vilnius a atras şi atenţia publicului român, alături de cel european şi internaţional, iar masivele proteste de masă din centrul Kievului, de pe Maidan, au atras şi simpatia noastră. / de dr. Liliana Popescu

Articol publicat în Ediţia FP România nr 37 (noiembrie/ decembrie 2013), apărut pe 24 decembrie

Am fost la Kiev chiar în zilele summitului şi am văzut cum s-a coagulat începutul acestei mişcări de masă, vigoarea ei şi hotărârea ucrainenilor. „Nu se vor lăsa” – a fost gândul cu care am plecat de acolo pe 1 decembrie.

După săptămâni întregi, spiritul de revoltă împotriva unei administraţii corupte, conduse de „Familia” lui Ianukovici – un fel de clan oligarho-politic tentacular – continua. La fel şi speranţa ucrainenilor că apropierea de Uniunea Europeană este cea mai bună soluţie pentru ţara lor.

REVOLUŢIA EŞUATĂ

S-au împlinit 24 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, de când ne-am desprins din aşa-numitul bloc sovietic – sau cum îl numeau unii foarte inspirat „lagărul sovietic”.

Unii dintre noi ne aducem aminte de acele zile, de mireasma libertăţii şi de frenezia manifestării libere în spaţiul public. Au fost binecuvântări rezervate celor care au suferit zeci de ani de blestemul unui regim totalitar. Dar ne amintim şi de incertitudinea câtorva zile – a acelor zile dintre demonstraţiile paşnice din 15-16 decembrie de la Timişoara şi judecarea cuplului Ceauşescu – în care nu ştiam în ce direcţie va înclina balanţa. Nu ştiam dacă vom ajunge în închisori sau dacă vom fi eliberaţi de coşmarul dictaturii.

Dacă ne uităm la istoria recentă a Ucrainei, pentru ucraineni incertitudinea durează de ani întregi. Cel puţin din anul 2004