Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOU PROTEST la Pungeşti: Gardul proprietăţii companiei Chevron, dărâmat aproape în totalitate - FOTO

Publicat in Mediafax, sâmbătă 7 decembrie 2013 · ·

Circa 400 de persoane protestează, sâmbătă la prânz, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui. Protestatarii au reuşit să dărâme aproape în totalitate gardurile împrejumuitoare de pe terenul de 20.000 de metri pătraţi, deţinut de Chevron, fără ca forţele de ordine să poată interveni şi opri, în zonă sosind încă o sută de jandarmi cu uniforme de luptă, scuturi şi bastoane.

Jandarmii care se aflau deja la locul desfăşurării protestului au mers în spatele celor care dărâmau gardul fără a putea interveni având în vedere că erau inferiori numeric celor aproximativ 200 de oameni care şi-au dus la îndeplinire intenţia de a pune la pământ gardurile.

Ulterior, manifestanţii s-au retras în zona proprietăţii private pe care s-au aflat la începutul protestului.

Între timp, în zonă au ajuns alţi o sută de jandarmi echipaţi cu unifiorme de luptă, scuturi şi bastoane şi cu căşti pe cap. Aceştia au făcut un zid de-a lungul şoselei, în faţa protestatrilor, pentru a-i bloca să mai ajungă pe proprietatea Chevorn.

UPDATE: Câţiva dintre protestatarii de la Pungeşti au fost ridicaţi şi duşi în maşinile Jandarmeriei pentru a da declaraţii.

Alţi manifestanţi s-au întins pe jos, pe şosea, în semn de nemulţumire, pentru a nu permite maşinilor respective să treacă şi să iasă din zona manifestaţiilor.

Protestatarii care s-au întins pe şosea au fost luaţi pe sus de către jandarmi şi duşi pe marginea şoselei.

La ora transmiterii acestei ştiri, manifestanţii se îmbrâncesc cu jandarmii, care îi iau cu forţa de pe jos şi îi trag pe marginea şoselei, însă aceştia se întorc şi se întind la loc pe asfalt.

Unii dintre jandarmi au acuzat că au fost ultragiaţi în momentul în care protestatarii dărâmau gardul de pe proprietatea Chevron.

Circa 400

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 47 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 48 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 57 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 53 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°