Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chippendales a atras blondele din Iasi

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 5 septembrie 2001 ·

•Peste 700 de iesence s-au inghesuit in Sala Polivalenta pentru a urmari spectacolul celor 11 americani •Majoritatea fanelor au fost atrase de striper-ul negru, Myron •Slipii baietilor au fost burdusiti cu bani •Zece dolari o poza cu musculosii

Spectacolul sustinut de cei 11 musculosi americani de la Chippendales a avut priza la doamnele si domnisoarele din Iasi, in special la cele blonde. Inceput la putin timp dupa ora 20.30, show-ul a fost foarte bun, striperii reusind sa ne convinga ca dansul, chiar si in varianta de strip-tease, este, intr-adevar o arta. Inainte de a incepe dansul celor 11 americani, prin sala s-a plimbat si o politista bruneta, foc de frumoasa. Barbatii au avut ghinion: organizatorii nu le-au permis accesul in sala. Si nici ziaristele nu au avut voie cu aparate de fotografiat.

Aparitia celor 11 tineri a fost aplaudata si mai ales fluierata de cele aproximativ 700 de iesence, majoritatea fiind imbracate foarte sexy, chiar si cele cateva mamici trecute de 40 de ani, care au venit la spectacol impreuna cu fiicele lor. Comandanti de nave aeriene, spalatori de vase, in postura de amanti, profesori sau dansatori pur si simplu, baietii de la Chippendales au incalzit iesencele, care au fost cam cuminti pentru un astfel de show, cu care nu te intalnesti prea des. Momentele cele mai emotionante pentru unele dintre prezentele feminine din sala au fost cele in care au putut sa-i atinga pe viu pe cativa dintre striperi. Cel mai mare succes l-a avut Myron, striper-ul negru, care s-a dovedit a fi un adevarat gentleman, el sarutand mainile tuturor domnisoarelor si doamnelor. Pe langa faptul ca i-au putut atinge, mangaia si saruta pe striperii care s-au plimbat de cateva ori prin toata sala, iesencele au renuntat si la economiile lor, punand bani in slipii vedetelor. Spectacolul din Sala Polivalenta s-a incheiat cu prezentarea striperil

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum 22 minute
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 2 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Jigniri la distanță între Biden și Trump: ”Un ratat dezechilibrat/Dispari, Joe!”

Ziare.com acum 3 ore
Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un ”escroc”, sâmbătă, în Texas, în faţa unor susţinători ai armelor, la fel cum actualul preşedinte l-a catalogat pe rivalul său republican drept ”dezechilibrat”, din Georgia, unde face campanie

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 3 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum o ora
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 4 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 12 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°