Cafenelei celebre din piaţa Saint Germain des Prés, Les deux magots, – unul din meterezele metafizice ale lui Sartre, – numele pe româneşte, i l-a dat pe ziua de 28 oct., curent, cu un puseu inspirat criticul Mircea Iorgulescu stabilit la Paris mai demult, invitându-mă la o cafea. Aventura am ţinut s-o notez, întrucât face parte dintr-o istorie literară intimă...

Mai fusesem o dată aici ceva mai înainte cu Dody, prietenul meu canadian din Toronto. În ziua aceea, cu el împreună, dădusem de mâncare vrăbiilor franceze. Acestea, observ, sunt mai dolofane decât la noi, mai îndrăzneţe, mai bine hrănite, desigur, şi curioase, având un cârlig special la cafeneaua ilustră.

Când e vreme frumoasă, de exemplu, şi clienţii stau pe scaune afară la măsuţele de pai, păsăricile proletare tabără pe unii şi pe alţii fără să le pese de nimic. Lăsând la o parte toleranţa pariziană, la doi paşi, alături, în biserica Saint Germain des Prés, ca şi la Notre Dame des Champs nu departe pe bd. Montparnasse, mai cu seamă aici, cultul sfântului Francesco d’Assisi, prietenul înaripatelor, e în toi.

Într-unul din numerele viitoare, am să citez prima frază dintr-o predică pe care Sfântul le-a ţinut-o păsărelelor strânse s-o asculte pe când ciuguleau...

A fost, aşadar, o chestie nostimă cu vrăbiile pariziene. Dody, fiindcă afară picura, fusese de părere să ne aşezăm înăuntru, dar la o măsuţă cât mai lipită de geam, să simţim pulsul bulevardului, de fapt al pieţii supranumită de primăria locului Piaţa Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir.

Nu zic nimic. Alături însă, la câţiva paşi, în dreapta cum stai şi priveşti piaţa, în biserica pomenită, trebuie să vă spun că zac rămăşiţele lui DESCARTES, cu statuia lui renascentistă culcată deasupra pietrei tombale – filozoful, alene lungit, ţinându-şi spada între picioare, pe când cite