Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce bancă locală a reuşit să îşi crească profitul anul trecut

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 martie 2012 ·

Raiffeisen Bank a obţinut în 2011 un profit net de 96 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de anul anterior, când câştigul a fost de 83 milioane de euro, a anunţat astăzi Raiffeisen. Sursa: RĂZVAN PETRESCU

Potrivit băncii, creşterea s-a datorat, în principal, calităţii bune a portofoliului de credite, unui nivel stabil al provizioanelor. Banca şi-a crescut în 2011 activele cu 8%, până la 5,521 miliarde de euro.

Volumul de credite administrate de banca a crescut cu 16% faţă de 2010, ajungând la 3,53 miliarde de euro, în timp ce volumul de depozite a crescut cu 7%, până la 3,95 miliarde de euro.

Raportul credite/depozite era de 89% la sfârşitul lui 2011, iar rata solvabilităţii era de 10,9%.

De segmentul corpotaţiilor, creditele acordate de bancă au înregistrat o creştere de 20%, în timp ce depozitele au scăzut cu 4%. Zona de retail a cunoscut o crestere a activelor de circa 18%, in timp ce depozitele au crescut cu 15%.

"Suntem mulţumiţi de modul în care a evoluat segmentul IMM - 26% creştere pe zona de creditare şi 17% creştere pe zona de pasive, faţă de 2010. De asemenea ne-am consolidat poziţia pe segmentul clienţilor de top şi ne menţinem atenţia asupra clienţilor noştri de casă, pentru care trebuie creată valoare şi care pot asigura creştere", a spus Steven van Groningen, preşedintele băncii.

Activitatile de trezorerie au avut o contribuţie importantă la rezultatele bune ale băncii,

reprezentând circa 17% din venituri. Banca avea la finalul anului trecut un portofoliu de titluri de stat de circa 863 milioane euro.

Potrivit băncii, în 2011 cheltuielile cu provizioanele au rămas neschimbate în 2011, la 48 milioane euro. Creditele neperformante au scăzut până la 6,4% la sfarsitul anului (fata de 7,6%, cat erau la sfarsitul lui 2010).

Baza de clienti a Raiffeisen Bank

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 32 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum 56 minute
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum 57 minute
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°