Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de aproape un miliard si jumatate de lei

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 12 aprilie 2001 ·

•Sumele obtinute in martie au fost cu doar jumatate de miliard mai mari decat cele din februarie

Sumele aduse la bugetul statului in cursul lunii martie de pe urma controalelor Garzii Financiare au fost aproape identice cu cele realizate in februarie. De altfel, doar noua agenti economici au primit in plus in martie, fata de februarie, vizitele inopinate ale comisarilor Garzii Financiare. Astfel, sumele atrase la bugetul de stat pe aceasta cale, in urma cu o luna, au fost in jur de un miliard si jumatate de lei, in timp ce, in prima luna a acestui an, au fost de circa un miliard de lei. 309 firme iesene au fost controlate amanuntit de Garda Financiara, spre deosebire de cele 300 verificate in februarie. Cea mai mare parte din sumele stabilite suplimentar provin din accize, valoarea acestora ridicandu-se la 344 de milioane de lei. Taxa pe valoarea adaugata calculata de comisari, in plus fata de sumele deja declarate, a fost estimata la 255 de milioane de lei, in timp ce impozitele au fost de peste 220 de milioane de lei. Majorarile de intarziere calculate pentru neachitarea la datele stabilite a acestor impozite si taxe s-au ridicat la valoarea de 210 milioane de lei. Comisarii de la Garda Financiara nu s-au "sfiit" sa acorde in cursul lunii februarie si traditionalele amenzi. Valoarea acestora a fost de 1,3 miliarde lei, identica cu suma din februarie. Din aceasta suma a reusit sa se incaseze doar 283 de milioane de lei, in timp ce nivelul incasarilor in februarie a fost mult mai ridicat. Pe langa taxele si impozitele stabilite suplimentar, precum si amenzile acordate agentilor economici prinsi in offside, comisarii Garzii Financiare au confiscat si bunuri a caror provenienta nu a putut fi justificata, in valoare de 784,9 milioane de lei, jumatate din suma obtinuta in urma confiscarilor din martie. Desi valoarea care s-ar fi putut obtine este impor

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost preşedintele iranian Ebrahim Raisi, mort într-un accident de elicopter. „Pilon al unui sistem care încarcerează, torturează şi ucide oameni”

Ziare.com acum 35 minute
Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului care a murit la vârsta de 63 de ani într-un accident de elicopter, a urcat în teocraţia iraniană de la procuror ultraconservator la preşedinte intransigent, supervizând o reprimare a protestelor de acasă şi făcân

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum 42 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 2 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 43 minute
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum o ora
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 3 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Începe litoralul pentru toți: Cazare de la 35 de lei pe noapte. Se poate plăti cu vouchere de vacanță

Wall-Street.ro acum 53 minute
Federația Patronatelor din Turismul Românesc(FPTR) lansează o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife înc

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°