În acest an, de la bugetul local vor fi susţinute mai multe facilităţi atât pentru angajaţii din sistemul de învăţământ, cât şi pentru elevi. În total, de la buget au fost alocate 2,32 milioane de lei la acest capitol, noutatea acestui an fiind acordarea de tichete cadou.
„Pentru acest an, şi sperăm că şi de acum încolo, am reuşit să identificăm o posibilitate pentru ca personalul din sistemul de învăţământ preuniversitar din Braşov să primească cinci tichete cadou. Fiecare tichet are o valoare de 50 de lei şi vor fi date tuturor femeilor - câte unul de 8 Martie, şi tuturor angajaţilor câte două de Paşte şi de Crăciun”, susţine primarul George Scripcaru. Pentru acest capitol, de la bugetul local a fost alocat un milion de lei.
Pentru profesorii navetişti, care locuiesc în altă localitate decât Braşov, dar predau aici, Primăria Braşov va suporta costul transportului. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurşi, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală.
Fondurile alocate în acest an sunt în sumă de 464.000 de lei. Şi pentru transportul elevilor se va suporta de la bugetul local contravaloarea a 50% din costul unui abonament pe o linie pentru transportul urban în comun. Pentru acest capitol s-au alocat 322.000 de lei. Pe lângă aceste facilităţi, municipalitatea asigură şi cheltuielile cu elevii din Republica Moldova, pentru cazare şi masă, dar şi contravaloarea cazării pentru elevii ai căror părinţi fac parte din categoria personalului didactic, suma necesară fiind de 178.000 de lei. Altă sumă, în cuantum de 93.000 de lei, a fost alocată pentru pregătirea profesională a profesorilor, cursuri de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, una din condiţi