Voia bună şi satira reprezintă brandul oraşului Gabrovo, situat în cea mai curată zonă din Bulgaria. „Fericirea e imediat după colţ!“ Aşa glăsuia gura unui preşedinte, din nefericire nu a unuia cu un nume care se termină în „escu“.

Deci, cum dai colţul, la propriu, cale de vreo cinci ore cu maşina, dai peste Gabrovo. Solicitat de „Adevărul Literar şi Artistic" să dau seama despre un traseu cultural, am ales din motive personale, intime şi profesionale această destinaţie.

Ea a fost prima mea ieşire „afară" din raiul de acasă şi sper să fie şi ultima înainte de a trece fără bagaje Dincolo. Se întâmpla prin 1979, când, după o călătorie cu trenul, am coborât cu o staţie mai devreme, deoarece luasem drept DA semnul făcut de naş cu capul de sus în jos, la întrebarea: „Eta Gabrovo?".

Târziu am aflat că afirmaţia şi negaţia folosind ca instrument capul e taman pe dos ca la noi. Ceea ce ne uneşte, în schimb, e tăiatul cozii. Simbolul Casei Umorului şi a Satirei din Gabrovo este pisica cu coada tăiată. O ştiam din „Hagi Tudose"-ul lui Barbu Delavrancea, dar românul, puturos genetic, a întârziat s-o înregistreze la OSIM. Noi, în schimb, chinuim de douăzeci de ani un câine căruia nu reuşim să-i tăiem suportul pentru covrigi.

Fabrica de piei, împachetată în haz

Aşadar, dacă vreţi să vedeţi cum umorul & satira pot fi brandul unui oraş, poftiţi în Gabrovo! Oraşul este cel care l-a dat lumii pe celebrul „împachetator" Christo. Probabil inspiraţi de acesta, bulgarii au reuşit să împacheteze în haz o întreagă aşezare. Avant la lettre, adică pe timpul lui Ceauşescu, pardon Jivkov!, au transformat o fabrică de piei într-o ditamai matahala de Dom na Satirata i Humora! Se sparie gândul ce oportunitate am ratat noi cu Casa Poporului!

Inaugurată în 1976, ea s-a bucurat de atenţia şi grija fetei dictatorului Jivkov, Ludmila Jivkova, care a reuşit să f