Deşi s-au investit milioane de euro în unităţile de psihiatrie-cronici, serviciile de asistenţă extraspitalicească sunt inexistente. Unii se cred Eminescu, alţii, veniţi din Constelaţia Vega. În ospicii se simt ca acasă. După externările temporare se întorc mult mai „răvăşiţi“, pentru că nimeni nu-i supraveghează. Cine ajunge să fie pacient la Schitu Greci, indiferent de vârstă, înseamnă că a pus punct oricărui contact lucid cu realitatea. Cei internaţi au şanse de recuperare ce tind spre zero.

Chiar dacă, după o înşelătoare ameliorare, sunt externaţi temporar, mai devreme sau mai târziu tot aici revin. Drumul lor existenţial are ca punct terminus spitalul. Abia aici se observă clar fragila punte dintre normalitate şi anormalitate.

Haiduc de codru

Comuna Schitu Greci se află la nici 30 de kilometri de Slatina (judeţul Olt), pe drumul spre Roşiori de Vede (judeţul Teleorman).

La margine de comună, la 500 de metri de şosea, în plin câmp, se văd de departe acoperişurile albastre ale pavilioanelor Spitalului de Psihiatrie Cronici.

În curtea largă, brazi uriaşi ozonează aerul şi dau o anumită stare de relaxare şi linişte locului. Pe aleile asfaltate, câteva asistente păşeau absent flecărind de-ale lor. Pacienţii erau în saloane, aşteptând masa de prânz. Într-o săliţă pregătită ca loc de fumat, trei pacienţi trăgeau cu nesaţ din nişte ţigări ordinare răsucite  din foiţă de ziar şi tutun neprelucrat.

În picioare, vorbeau gutural îngăimând crâmpeie de propoziţii doar de ei înţelese. Călugăru Dumitru are 41 de ani şi suferă de schizofrenie paranoică. De 10 ani vine aici.

De regulă sunt aduşi de poliţie, de familie sau trimişi de Spitalul Judeţean din Slatina. Dumitru fusese adus de poliţie pentru că făcuse „tranşeu cu diazepam pe drum”, cum spune el. Adică vomitase diazepamul pe care-