Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lăzăroiu i-a fost confident lui Băsescu „ore în şir după miezul nopţii“. Ce va aplica din ce a vorbit cu preşedintele?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 iunie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu i-a reamintit lui Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidenţial care a preluat la finele săptămânii trecute mandatul de ministru al muncii, discuţiile frecvente pe care le-au avut pe teme legate de justiţie sau de eficientizarea utilizării fondurilor europene.

"Sper că cele ce le-am discutat de multe ori până după miezul nopţii şi ore în şir, cu dumneavoastră şi cu consilierii, vor fi pro­movate şi în Guvern", a spus Traian Băsescu la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al muncii de la palatul Cotroceni. Cât de mult va aplica Lăzăroiu la Ministerul Muncii din ce s-a sfătuit cu preşedintele?

Prioritară pe agenda noului ministru al muncii ar trebui să fie legea asistenţei sociale, care se va vota săptămâna viitoare în Parlament şi care are nevoie de susţinerea sa pentru adoptare. Printre principalele mo­dificări aduse de această lege se află reducerea numărului de prestaţii sociale de la 55 la 9, ceea ce va determina modificarea altor 15 acte normative.

Statul cheltuie anual peste două miliarde de euro pentru diferite forme de ajutoare sociale, acordate unui număr de peste 10 milioane de români.

Doctor în sociologie, Lăzăroiu este cel de-al 15-lea ministru al muncii din ultimii 20 de ani. Însă mandatul lui poate dura până cel târziu noiembrie 2012, când vor fi noile alegeri parlamentare. El a avut în 2009 un salariu de 5.300 de lei pe lună din funcţia de consilier în cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi avea datorii scadente în decembrie 2010 de 3.000 de euro la Cristian Hriţuc, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL, la care avea o datorie de 20.000 de euro şi în 2009, potrivit declaraţiilor lui de avere. De asemenea, el deţine un apartament de două camere în sectorul 3, aflat în curs de vânzare şi în 2008, şi în 2009 şi în 2010.

"Minsiterul muncii a fost întodea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 45 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 21 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°