De unde si neplacutul spectacol de-acum, al imbogatitilor peste noapte, si al saracitilor tot peste noapte si ei. Nici una din cele doua categorii nu mai e traditional autentica. E o contrafacere al carei blazon e rictusul permanent dezabuzat al parvenitului din futbol. Individul care isi tine nevasta moarta in casa, doar sa mai poata incasa inca o pensie pe numele ei viu. E un post de televiziune, extrem de performant in a se face ecoul celor mai incredibile imunditati, consumate intr-o tara ce, oricum, n-a dus lipsa de ele, dar care, cel putin in comunism, si le-a ascuns bine sub pres. Presedinte care tunde, demonstrativ, o oaie. Spre deliciul, electoral, al adunaturii din batatura. Ceausescu facea si el bai de multime, dar, in dementa lui aroganta, n-ar fi tuns, mde, o oaie. Prim-ministru ascutindu-si, electoral, coasa, inainte de a-si demonstra agilitati agricole. Prim-ministrii dictaturii n-aveau nevoie de contrafaceri pentru a-si masca originea de jos. De care se lepadasera, oricum, cu parvenita aroganta. Belfer cu implicatie propagandistica in futbol. Al carui permanent risctus traduce sictirul ce-l are mai ales pentru cei ce il adora. Printre ei, chibitii televiziunilor. Dibuindu-l chiar si in clipa cind, iesind din apa unei riviere, isi schimba chilotii. Rictusul e prezent si cind ii procopseste pe niste amariti cu ceva casute, undeva. Belferul, prostimea, televiziunile. A fost cindva o Romanie din ce in ce mai uitata. Impartita - vai, nemarxist - in stratul de sus, al bogatiei si distinctiei, si in cel de jos, al saraciei si uriciunii. Vesnice de cind lumea. Eterne. Convingindu-se de asta chiar marxismul. De unde si expierea lui definitiva. Gesturile de sincera marinimie ale celor de deasupra - existente dar nu demonstrative public - erau in firea omului de totdeauna, predestinat atit bogatiei cit si saraciei. Imagini de o incintatoare frumusete - revazute