Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Raţiu şi minerii

Publicat in Jurnalul, vineri 18 iunie 2010 ·

Acuzate de blocarea Pieţei Universităţii au fost "partidele istorice" şi renăscuta mişcare legionară. Cu dolarii lui Ion Raţiu au fost plătiţi greviştii foamei, au spus contestatarii "zonei libere de comunism".

De altfel, în calitate de preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMLR), Ion Raţiu declarase la câteva zile abia după căderea lui Ceauşescu că va acorda ajutor "tuturor formaţiunilor care contestă alegerile". Candidase însă la Preşedinţia României în alegerile din mai. Şi nu voia să creadă că se plasase pe ultimul loc în simpatia electoratului.

"Toţi confirmă că alegerile au fost măsluite, notase el la 22 mai 1990 în "Însemnările zilnice" referindu-se la participanţii unei şedinţe UMRL. Acolo unde au putut funcţiona observatori eram invariabil al 2-lea." Şi în aceeaşi zi, o menţiune despre "golanul Florea" ce-l vizitase acasă adus de un apropiat. Nu i-a denunţat însă misiunea, şi-a consemnat doar apăsat refuzul ("am refuzat să dau orice tocmai pentru ca nu cumva să pot fi acuzat vreodată de complicitate"). Uitase, oare, că la începutul lunii mai scrisese - cu referire la aceeaşi Piaţă - "Corturile au fost livrate la manifestanţi"?! Mai târziu, din notaţiile zilei de 15 iunie rezultă şi că staţia de amplificare a Pieţei Universităţii venise tot de la Ion Raţiu.

Prieteni apropiaţi grăbeau să părăsească la 23 mai Capitala. Îl sfătuiseră să plece şi pe el ("Vi se va pune în cârcă această acţiune. Dumneavoastră veţi fi acuzat că aţi instigat-o şi finanţat-o"). Era informat şi de scindarea "golanilor": unii voiau să atace televiziunea, alţii să-şi menţină protestul la ocuparea Pieţei.

Raţiu a trecut peste 13 iunie fără panică. La sfârşitul zilei a relatat astfel despre poliţişti şi "studenţi": "Azi-dimineaţă, la ora 4:00, "forţele de ordine" au curăţat Piaţa Universităţii. S-au făcut peste 100 de arestări. (...) To

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 35 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 36 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Haos la aeroportul din Cluj-Napoca: zeci de călători blocați din cauza scannerelor defecte

Adevarul acum 24 minute
Zeci de călători au fost blocați timp de ore la Aeroportul din Cluj-Napoca joi seara, din cauza defectării scannere-lor de bagaje, relatează Știrile ProTv. 

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°