Acuzate de blocarea Pieţei Universităţii au fost "partidele istorice" şi renăscuta mişcare legionară. Cu dolarii lui Ion Raţiu au fost plătiţi greviştii foamei, au spus contestatarii "zonei libere de comunism".
De altfel, în calitate de preşedinte al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMLR), Ion Raţiu declarase la câteva zile abia după căderea lui Ceauşescu că va acorda ajutor "tuturor formaţiunilor care contestă alegerile". Candidase însă la Preşedinţia României în alegerile din mai. Şi nu voia să creadă că se plasase pe ultimul loc în simpatia electoratului.
"Toţi confirmă că alegerile au fost măsluite, notase el la 22 mai 1990 în "Însemnările zilnice" referindu-se la participanţii unei şedinţe UMRL. Acolo unde au putut funcţiona observatori eram invariabil al 2-lea." Şi în aceeaşi zi, o menţiune despre "golanul Florea" ce-l vizitase acasă adus de un apropiat. Nu i-a denunţat însă misiunea, şi-a consemnat doar apăsat refuzul ("am refuzat să dau orice tocmai pentru ca nu cumva să pot fi acuzat vreodată de complicitate"). Uitase, oare, că la începutul lunii mai scrisese - cu referire la aceeaşi Piaţă - "Corturile au fost livrate la manifestanţi"?! Mai târziu, din notaţiile zilei de 15 iunie rezultă şi că staţia de amplificare a Pieţei Universităţii venise tot de la Ion Raţiu.
Prieteni apropiaţi grăbeau să părăsească la 23 mai Capitala. Îl sfătuiseră să plece şi pe el ("Vi se va pune în cârcă această acţiune. Dumneavoastră veţi fi acuzat că aţi instigat-o şi finanţat-o"). Era informat şi de scindarea "golanilor": unii voiau să atace televiziunea, alţii să-şi menţină protestul la ocuparea Pieţei.
Raţiu a trecut peste 13 iunie fără panică. La sfârşitul zilei a relatat astfel despre poliţişti şi "studenţi": "Azi-dimineaţă, la ora 4:00, "forţele de ordine" au curăţat Piaţa Universităţii. S-au făcut peste 100 de arestări. (...) To
