Astăzi la prânz Ploieştiul a fost alarmat de ştirile grave ce soseau relativ la răzvrătirea obştei locuitorilor din comuna Ploieştior. Se spunea că au avut loc încăierări grave între ţărani şi jandarmi. Pe la ora 1 am plecat într-o trăsură spre podul de pe râul Teleajen, în apropiere de comuna Bucov, unde se petrecuseră dezordinile. Ţăranii se împrăştiaseră, în urma intervenţiei dlor P. Carpaţianu, judecător de instrucţie, Virgil Petrescu, procuror, şi maior Şomănescu, comandantul sergenţilor de oraş, care i-au asigurat că li se va da dreptate şi că nu li se va răpi pământul pretins că ar fi proprietatea lor. De aici, m-am îndreptat spre comuna Ploieştiori. Câmpiile din această direcţie sunt pline de trâmbele de ţărani, femei şi copii, care se înapoiau răniţi şi snopiţi în bătaie, de acolo de unde se duseseră să-şi apere pământul. 

Imagini pline de durere

La intrarea în satul Ploieştiori se înfăţişează un spectacol dureros!!... Copii mici părăsiţi de mame, ţipă! Vitele închise în coşare zbiară de foame! Nu e nici un picior de bărbat în sat! Pe câte o prispă, se vede foarte rar câte o femeie sau un bătrân gârbovit, care sunt foarte îngrijoraţi de soarta copiilor şi nepoţilor lor, plecaţi cu diperarea în suflet întru apărarea celei mai scumpe averi a lor, pământul.

Un dialog cu ţăranii

Aştept în mijlocul satului, până ce au început să sosească locuitorii. Cei dintâi sunt doi ţărani dezgheţaţi la vorbă: Ioniţă Stoica şi Mârzea Niculae.

„Dar de unde veniţi dv.?”, întreb eu.

„De la păcatele noastre, domnule!”, răspunseră sărmanii, oftând adânc. „Venim de acolo unde am fost cu tot satul, cu femei şi copii, de unde voieşte să ni se răpească pământul. Nenorocitul de maior Constantinescu, el este de vină”.

„Dar ce este cu maiorul Constantinescu?”

„Apoi, acesta ne-a pus pe drumuri, domnule, acum, în săptămâna ma