„Continui să mă uit la TV dintr-un sentiment de masochist”, spune filosoful Andrei Pleşu, într-un interviu publicat de „Political Woman”. Doi foşti consilieri prezidenţiali, Andrei Pleşu şi Adriana Săftoiu, discută despre putere în politică şi în cultură, despre televiziune şi, deopotrivă, despre traficul din Capitală, în primul număr al revistei „Political Woman”, lansat săptămâna trecută. Sursa: Octavian Cocoloș

Fostul ministru al culturii mărturiseşte că a demisionat din funcţia sa, în 1991, după un conflict cu un inspector judeţean: „În timp ce vorbeam cu el, am auzit o voce în capul meu care spunea «totuşi, cum îşi permite ăsta să vorbească aşa cu un ministru?». Când am auzit vocea asta, am tulit-o”. De ce? „Pentru că am simţit că cineva înlăuntrul meu devine mai puternic decât mine”, explică el, după 20 de ani.

Mandatul la Cultură, urmat de cel la Externe şi la CNSAS i-au oferit eseistului tot atâtea probe că „nu există nicio autoritate cu adevărat”. „Am resimţit, imediat după 1990, în toate poziţiile pe care le-am avut, limitele puterii, nu puterea însăşi”, spune Pleşu, povestind că la Ministerul Culturii a mers, experimental, până la preşedintele de atunci, Ion Iliescu, fără a reuşi să schimbe un şofer.

Politicieni cu papagal, dar nu puternici cu adevărat

Pentru oamenii puternici, Pleşu are o definiţie simplă: „Sunt oamenii care au putere asupra lor înşişi. Oamenii care ştiu ce să facă şi ce să nu facă cu ei”. El alătură puterii, inteligenţa şi ştiinţa sacrificiului. „În Evul Mediu se vorbea despre puterea inteligenţei de a se sacrifica pe sine. Eşti foarte inteligent, dar înţelegi să îţi domini această îndemânare, această facultate, ca să capeţi candoarea necesară pentru a înţelege lucruri care nu ţin de inteligenţă. (...) Oamenii care mor pentru ceva sau pentru cineva sunt oameni foarte puternici”, explică