Un comando al armatei israeliene a ucis din greseala un batran de 67 de ani, in cadrul unei operatiuni in care incerca sa aresteze, in Cisiordania, cinci membri Hamas eliberati in ziua precedenta de Autoritatea palestiniana, relateaza AFP.
Este a doua oara in mai putin de o saptamana cand un palestinian neinarmat este ucis cu focuri de arma, fara a lua in calcul decesul unei femei care a inhalat sambata gaze lacrimogene, in timpul unei manifestatii in Cisiordania.
Omar Qawasmeh, in varsta de 67 de ani, a fost impuscat in pat, potrivit fiului sau, intr-un apartament dintr-o cladire in care se afla si nepotul sau, unul dintre cei cinci barbati cautati de armata israeliana. Incidentul a avut loc in cartierul El Sheik, un sector din Hébron, aflat sub controlul Autoritatii palestiniene, in sudul Cisiordaniei ocupate.
Fiul sau, Rajaed, a declarat pentru AFP ca Omar a fost ucis in timp ce dormea, armata verificand identitatea sa doar dupa ce l-au ucis.
Victima a fost inmormantata vineri dupa-amiaza in Hébron, in prezenta a circa 1.000 de oameni care scandau sloganuri impotriva ocupatiei israeliene.
Armata israeliana si-a exprimat regretul, recunoscand ca victima "nu era o tinta si nu era implicata in vreo activitate terorista".
Potrivit unui comunicat al armatei, barbatul a fost ucis din greseala in timp ce soldatii incercau sa captureze un fost detinut, Walid Bittar, acuzat ca a organizat un atentat sinucigas in Israel, in 2008, si ca ar fi implicat intr-un alt atentat, in 31 august, soldat cu moartea a patru colonisti.
Generalul Avi Mizrahi, comandantul regiunii militare centrale a Israelului, care include si Cisiordania, a ordonat o "ancheta prompta", ale carui rezultate ar urma sa fie publicate saptamana viitoare.
Foarte rar astfel de anchete se termina cu inculparea unor militari si, chia