Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Pensionarii, lăsaţi fără bilete de tratament

Publicat in Adevarul, miercuri 11 noiembrie 2009 ·

Beneficiarii tratamentelor balneare din 2010, care ar fi trebuit să îşi depună formularele începând cu luna decembrie, au fost lăsaţi deoparte, din cauza Legii asigurărilor sociale de stat, care încă nu a fost aprobată. Casa de Pensii Dâmboviţa a anulat termenul de depunere a cererilor pentru biletele de tratament de la anul. „Am primit adresă de la Casa Naţională de Pensii, care ne interzice să înregistrăm cereri. Suntem asaltaţi de pensionarii care ne întreabă când pot să revină. Nu ştim ce să le răspundem, pentru că nu ni s-a spus o dată de la care pot fi preluate cererile”, a declarat Daniela Stoenescu, purtător de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa.

Nemulţumiţi de schimbările neaşteptate

Puşi mereu pe drumuri si pe listele de aşteptare, pensionarii sunt nemulţumiţi de schimbările care au loc pe neaşteptate. ”Nu mai înţeleg nimic, am 68 de ani şi sunt plimbat de la Ana la Caiafa. Atât o să ne amâne, până ne luăm adio de la bilete, stăm la cozi şi ne călcăm în picioare mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu. Şi chiar i-am zis soţiei că, dacă anul acesta n-am avut noroc să mergem, poate să prindem un loc la anul, la Căciulata. Întreb când să vin pentru cerere şi la ghişeu mi se spune că încă nu se ştie. M-am săturat de sistemul ăsta”, a spus Gheorghe Dincă, pensionar.

Triaţi după boli

Dacă până în prezent beneficia de tratament orice persoană care avea calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, de acum înainte beneficiarii vor fi triaţi în funcţie de bolile de care suferă. „Se elimină criteriul repartiţiei biletelor de tratament în ordinea depunerii cererii. Acestea vor fi acordate în funcţie de boli sau de anumite afecţiuni constatate de către medici”, a adăugat Stoenescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 22 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 21 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 2 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°