Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un’ te duci, tu, mielule? La export!

Publicat in Adevarul, miercuri 4 aprilie 2012 · ·

În Ardeal, mieii încă au căutare la export, dar în Muntenia, străinii nu mai cumpără din cauza preţurilor exagerate.

Exporturile îi salvează şi în acest an pe oierii din Sibiu. Primele transporturi cu miei de la Sibiu au plecat spre ţări europene precum Italia, Iugoslavia, Germania sau Croaţia, pieţe unde sunt preferaţi mieii mici, cu greutate de până la 20 de kilograme, cu carnea foarte fragedă.

„Am dat 200 de miei pentru export, la intermediari care îi duc în Germania şi Italia. Am primit 3 euro pe kilogram, e cam mic preţul, trebuia măcar 4 euro şi eram mulţumit, dar la noi nu aveam oricum unde să-i dăm", spune Nicolae Lac, un oier din localitatea sibiană Răşinari. În ţările arabe, clienţi cu tradiţie ai oierilor de la Sibiu, se preferă mieii mari, maturaţi, şi pentru că anul acesta Paştile cad mai devreme, primele transporturi vor pleca abia după sărbători.

Iarna grea şi seceta au crescut preţurile

„Aproximativ 80 la sută din producţia de miei merge la export. Mieii noştri sunt apreciaţi datorită gustului deosebit al cărnii, sunt furajaţi numai cu furaje naturale, fără alte intervenţii, cu stimulente hormonale, şi desigur că are alt gust carnea", spune Marcel Andrei, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din judeţul Sibiu.

Crescătorii buzoieni de ovine se încăpăţânează să ţină preţurile ridicate la carnea de miel, atât în viu, cât şi abatorizat. Nemulţumiţi sunt atât micii cumpărători care au început deja să cutreiere pieţele şi târgurile de animale, pentru a se aproviziona de Paşte, cât şi procesatorii şi exportatorii, care spun că pierd pieţe tradiţionale precum Italia, din cauza pretenţiilor ridicate ale producătorilor locali.

În judeţul Buzău, crescătorii importanţi de ovine vând mieii la preţuri care ating chiar 15 lei kilogramul. Nu mai sunt la fel de deschişi la negocieri, ca în alţi ani, deoarece, spun ei,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°