Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PĂDUREA LETEA: MASACRUL CAILOR DUŞI LA ABATOR. "Sunt foarte frumoşi, dar... Noi nu îi omorâm pe plan local. Am vrut, prin acţiunile astea, să-i dăm la carne"

Publicat in Gandul, miercuri 18 mai 2011 ·

Cincizeci şi unu de cai sălbatici adulţi şi douăzeci de mânji au fost strânşi într-un ţarc din satul tulcean Letea (care ţine de primăria din localitatea C.A. Rosetti), la presiunea Direcţiei Silvice Tulcea şi a Administraţiei Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării (ARBDD), şi ar putea sfârşi la abator.

Motivul: fiindcă se înmulţesc foarte rapid, caii au ieşit din rezervaţie, au distrus pădurea şi păşunile din localitate şi au rupt chiar şi gardul şcolii din localitatea C.A. Rosetti, după cum au declarat pentru gândul reprezentanţii primăriei. Din această cauză, autorităţile au angajat mai multe firme care să strângă animalele, să le facă teste de sânge (pentru a vedea dacă sunt sănătoşi sau suferă de anemie infecţioasă, o boală a cailor care se poate transmite şi vacilor), după care să decidă ce trebuie făcut cu cabalinele.

Directorul Vier Pfoten: "Caii fie vor fi eliberaţi, fie vor fi eliberaţi în salam"

Kuki Bărbuceanu, project manager al asociaţiei de protecţie a animalelor Vier Pfoten, este în Letea şi a povestit pentru gândul ce se întâmplă cu caii sălbatici. El spune că animalele sunt băgate "de-a valma" într-un ţarc, deşi ei în sălbăticie stau pe grupuri (un armăsar, câteva iepe şi mânji).

"Se bat între ei, unii au plăgi multiple, există şi cai şchiopi. Din punctul de vedere al protecţiei animalelor, aceste lucruri reprezintă provocare de suferinţe psihice, fizice, maltratare şi schingiuire, infracţiuni care se pedepsesc cu amendă între 1.000 şi 10.000 de lei şi închisoare între şase luni şi trei ani", spune Bărbuceanu.

Bărbatul a precizat că Vier Pfoten a depus deja o plângere la poliţie împotriva celor care chinuie animalele şi , "dacă autorităţile se mişcă repede", animalele intră în custodia primăriei şi ar putea fi eliberate. Dacă nu, "vor fi eliberaţi în salam", susţine Bărbuceanu.

Directorul Vier Pfoten a ridi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum 2 ore
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°