Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În această perioadă, Ghimbavul a devenit oraşul lalelelor

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 4 mai 2011 ·

Ghimbavul a fost şi este una dintre localităţile în care campania de curăţenie nu mai e sezonieră, ci permanentizată, desfăşurându-se până când toate problemele specifice acestei activităţi sunt rezolvate. Viceprimarul Vasile Horgoş s-a dovedit de fiecare dată un bun gospodar în această privinţă.

Până mai ieri, activităţile principale au fost legate de toaletarea copacilor, greblarea gazonului, întreţinerea tuturor spaţiilor verzi, care nu sunt puţine, săparea rondurilor pentru plantarea de flori, în special a lalelelor şi panseluţelor, precum şi salubrizarea malurilor râului Ghimbăşel. Pe de altă parte, lucrătorii de la Comprest, firma care asigură salubritatea în oraş, au cosit toate spaţiile verzi de pe marginea drumurilor şi şoselelor, precum şi zonele cu locuri de joacă pentru copii. Viceprimarul a ţinut să precizeze că în fiecare zi de vineri a săptămânii se procedează la măturarea mecanică a spaţiilor şi locurilor publice, precum şi la udarea întregii zone.

„Lalelele ale căror bulbi au fost sădiţi în toamnă au înflorit acum şi sunt, după cum puteţi vedea, de o frumuseţe încântătoare. De altfel, am plantat flori în toate parcurile, iar săptămâna viitoare vom planta lalele şi în zona sensurilor giratorii situate la intrarea şi ieşirea din oraş. Am început, de asemenea, să reparăm şi să vopsim mobilierul stradal, ca şi toate semnele de circulaţie. S-a trecut la refacerea marcajelor rutiere, lansându-se şi comanda pentru achiziţionarea şi înlocuirea capacelor de canalizare uzate. Tot în această perioadă se execută şi zugrăvirea faţadelor instituţiilor publice locale, fie că ne referim la Primărie, şcoli sau grădiniţe. S-a finalizat şi operaţiunea de montare şi vopsire a gărduleţelor în cartierul de blocuri, montându-se şi porţi la toate ghenele de gunoi. S-au montat, de asemenea, coşuri de gunoi în zona cartierului de blocuri de pe strada Făgăraşului

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 14 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°