A trebuit să ajung în Israel pentru a avea ocazia să citesc Dilema veche în versiunea ei imprimată; o adevărată plăcere în comparaţie cu lectura pe calculator. În numărul pe care-l am în faţă (369, din 10-16 martie 2011), găsesc în supliment dosarul dialogului dintre Andrei Pleşu şi Adam Michnik. Pare extrem de interesant, mai ales pe fundalul aceluia dintre Gabriel Liiceanu şi Herta Müller, purtat cu cîteva luni în urmă. Înainte de a-l aborda însă, privirea-mi este atrasă de articolul domnului Pleşu, publicat în cadrul rubricii sale săptămînale. Mai bine zis, de un fragment din acesta, în care e discutată „criza de statut a ştiinţelor umaniste“.

Într-adevăr, în instituţiile de studii superioare din lumea occidentală, criza este gravă: universităţile reduc drastic bugetele facultăţilor de literatură, filozofie şi/sau studii culturale în general, iar numărul studenţilor care se orientează înspre aceste discipline scade văzînd cu ochii. Voi aduce doar două exemple pe care le-am întîlnit în peregrinările mele prin lumea universitară, în ultimele luni: la Ierusalim, în acest an s-au înscris doar zece studenţi la cursurile de literatură ebraică ale Facultăţii de Litere. În urmă cu treizeci-patruzeci de ani, găseai cu greu, în amfiteatrele pline pînă la refuz, un loc la cursurile în care erau discutaţi autorii israelieni ai secolului al XX-lea, de la Agnon la Amos Oz, sau la prelegerile despre perioada de debut a literaturii ebraice moderne, reprezentate de prozatori precum Berdichevsky, Gnesin sau Brenner şi de poeţii Bialik şi Cernichovski. La Universitatea statului New York (SUNY), în Albany, nu se mai predă franceza (după ce limbile clasice au fost „lichidate“ deja cu cîţiva ani în urmă). Dacă, după cum observă Andrei Pleşu în articolul său, „se admite că «ştiintele umaniste» au meritul de a stimula simţul valorilor, cunoaşterea de sine, capacitatea