Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ferrari şi-a prezentat bolidul pentru noul sezon

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Monopostul F10 al scuderiei Ferrari pentru sezonul 2010 al Formulei 1 a fost lansat oficial, joi, cu prilejul unei ceremonii la fabrica de la Maranello, cu tehnicienii echipei în fundal şi cu piloţii Fernando Alonso şi Felipe Massa trăgând vălul de pe noul bolid cu care vor ataca titlurile mondiale la piloţi şi constructori, informează Agerpres.

Stefano Domenicali, directorul general al echipei, s-a arătat optimist asupra şanselor ca Ferrari să revină în top, după un dezamăgitor loc 4 la constructori anul trecut. ''Este un sezon foarte important pentru noi, mai ales că urmează după un altul care nu a fost pozitiv. Sperăm că noul monopost va fi competitiv, pentru că Ferrari are potenţialul de a face orice foarte bine''.

Monopostul F10 este mai lung decât cel de anul trecut, fiind echipat cu un rezervor mai mare, dublu în ce priveşte capacitatea, conform noilor reguli care interzic realimentarea în timpul cursei, cu un difuzor mai mare, iar şasiul este din fibră de carbon şi cu o structură de forma fagurilor de miere. Culoarea clasică roşie este predominantă, dar pe aripi apare şi albul pe care este înscrisă sigla noului sponsor principal, banca spaniolă Santander.

Domnicali a adăugat că echipa se bazează pe doi piloţi extraordinari, din punct de vedere profesional şi uman. ''Este o lansare specială pentru mine, după tot ce s-a întâmplat în 2009. Sper să fie cu adevărat o maşină competitivă şi să luptăm pentru titlurile mondiale'', a declarat brazilianul Massa.

Fernando Alonso, dublu campion mondial în 2005 şi 2006 cu Renault, s-a arătat încrezător că Ferrari se poate bate pentru titlul mondial. ''Este emoţionant, vreau să mulţumesc echipei pentru enormul efort depus în ultimele luni pentru a pune la punct acest monopost de vis. Suntem pregătiţi să se asumăm responsabilitatea de duce această maşină la 100 la sută din randamentul ei. Cred că alătu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 38 minute
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 39 minute
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum o ora
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 6 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum o ora
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 5 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°