Drumul spre idealul budist poate fi sprijinit de o viaţă austeră, dar şi de o adaptare mai puţin restrictivă, preferată de mulţi români. Numeroşii falşi budişti au "bulevardul" lor, dar acesta nu duce spre Buddha. "Dacă reuşesc să trimit pe cineva pe Lună, dar nu-mi pot controla emoţiile, unde e câştigul?" Răspunsul interogativ la întrebarea despre motivele orientării spre budism vine din partea lui Mihai Popa-Radu, fondatorul centrului Seeds for Happiness (Seminţe pentru Fericire), din Bucureşti. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

"Chimia, fizica ne ajută să înţelegem lumea şi să ne amăgim cu ideea că o putem stăpâni. Lumea trebuie să se mai întoarcă şi spre înăuntru", continuă el. Primele pagini despre budism le-a citit la 19 ani. Se întâmpla în 1988, când îi cădea în mâini "Istoria credinţelor şi ideilor religioase", a lui Eliade.

Budismul l-a atras însă cu adevărat în 2006, când a participat la un curs susţinut în România de un maestru budist. Atunci a început un drum prin care a realizat că ne măsurăm existenţa cu o clepsidră întoarsă: prezentăm o imensă preocupare pentru trecut şi viitor, dar uităm tocmai de "Prezent". El scrie acest cuvânt cu iniţială majusculă.

A renunţat "să mintă oameni"

Pentru a gândi budist, nu trebuie să te rupi de credinţa ta, spune Mihai. Un exemplu: "Poruncile din Decalogul creştin se suprapun idealurilor budiste". De altfel, el consideră că budismul nu e o religie, ci o filosofie de viaţă. Mihai explică schimbările din viaţa sa.

Concret, a renunţat la cariera în publicitate, care "implică să minţi oamenii", şi a devenit consilier de carieră. "Acum antrenez oameni, îi ajut". A renunţat doi ani la carne, apoi a mâncat din nou, "de poftă", dar mai puţin. A început să mediteze, prilej cu care - spune el - a înţeles realitatea. "Nu poţi să zici că vrei albastru când totul în jurul tău e alb."