Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 500 de beneficiari de ajutoare de la stat, tăiaţi de la plată pentru că nu şi-au plătit impozitele

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava a emis de la începutul lunii aprilie ordine de sistare a plăţilor pentru aproape cinci sute de beneficiari de diferite tipuri de ajutoare de stat, ei fiind sancţionaţi în acest fel pentru restanţele pe care le au la plata impozitelor pe anul 2012.

Este vorba de 169 de părinţi care beneficiau de indemnizaţii pentru creşterea copilului, 160 de persoane care încasau alocaţii pentru susţinerea familiilor cu venituri mici şi 168 de persoane care aveau dosare aprobate la venitul minim garantat.

Măsura vine în urma intrării în vigoare a OUG 124, din 27 decembrie 2011, care modifică şi completează actele normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială. Precizările legale sunt foarte clare. Cine are restanţe la plata impozitului pe anul anterior nu mai beneficiază de ajutorul de stat pentru care are dosar aprobat.

Oficialii de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava au precizat că dosarele sistate de la plată începând cu 1 aprilie 2013 reprezintă în jur de 2% din numărul total al beneficiarilor celor trei tipuri de ajutoare financiare.

Legea este totuşi indulgentă cu cei care nu şi-au plătit impozitele şi încasează ajutoare financiare de la stat. De la data sistării ajutorului, 1 aprilie, beneficiarul are la dispoziţie un termen de cinci luni de zile în care să-şi achite impozitele restante şi să poată cere retroactiv ajutorul financiar lunar întrerupt. Abia după cele cinci luni de zile beneficiarii nu mai au dreptul de a cere sumele retroactiv, începând cu 1 aprilie.

Mai trebuie precizat că faţă de 2012 numărul de alocaţii şi indemnizaţii sistate de la plată pentru restanţe la impozite este mult mai mic. Astfel, anul trecut, aproape 3.500 de beneficiari au fost tăiaţi de la plată, marea majoritatea achitându-şi restanţele la impozite în te

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 16 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 45 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 37 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Restricţii în Olanda pentru participarea la comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial

Mediafax acum o ora
Oficialităţile de la Amsterdam a anunţat încă de la începutul săptămânii că vor restricţiona drastic participarea la ceremonia de comemorare din piaţa centrală Dam. Măsurile de securitate fără precedent au fost luate pentru a menţine ceremonia în si

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°