Postul se numeşte Boomerang. Filmele sunt de animaţie. Populaţia-ţintă: copiii, mari şi mici. Dublajele, făcute la Oradea, sună atrăgător. O ciudăţenie: au fost alese filme în care „animăluţele“ predomină; umanoizii sunt rari şi la trei personaje pozitive revin cinci-şase nega­tive. Dintre „animăluţe“, pisicile şi câinii domină pei­sa­jul. Ele au, în general, caractere integre. Mai apar şi alţii: un şoricel, o ţestoasă, un corb, o reptilă – mărunţişuri. Acţiunile sunt rapide, goana este modul de existenţă al purtătorilor de mesaj. Orice „filmuleţ“ trebuie să fie scurtuţ, că se plictisesc copiii. Fiecare episod se vrea încărcat de semnificaţii, dar cine are timp să le vâneze?! Poate doar cei care au mai fost o dată copii. Boomerang e cu noi. Vizionarea începe cu motani care poartă pălării şi află că fetiţa Amy are de primit o moştenire de la mătuşa care tocmai a murit. Amy trebuie să-şi ia în primire moştenirea înainte de miezul nopţii. Dacă întârzie, se vor găsi profitori dintre oamenii casei. Motiv să înceapă goana, cu sumedenie de peripeţii şi oprelişti. Motanii sunt ingenioşi. Unul îşi pune o mască de câine, dar e demascat. Altul sare spectaculos peste scândura pe care scrie „Pericol!“ şi cade în cap. Paznicul e impresionat că haita are o „întâlnire cu destinul“. E miezul nopţii şi n-au ajuns la moştenire. „Am pierdut la mustaţă“ miorlăie un maratonist. Pungaşii din casă triumfă: ei vor lua tot. Doar că… mătuşa Gertrude n-a murit, a angajat o dublură să-i ţină locul în sicriu, ca să vadă cine-i sunt apropiaţii şi s-a lămurit. Urmează o plăcută reîntâlnire cu Tom şi Jerry, cei învinuiţi că induc agresivitate la copii. Mai întâi, însă, publicitate pentru copiii care ar avea, cică, mare nevoie de: „animăluţele interactive“, „ursuleţi costumaţi“, „distracţie cu stropeală pentru toată lumea“, „colecţia de prinţese şi accesorii“, „arme care trag până la zece