Premierul Serbiei, Ivica Dacic, a declarat, vineri, că înţelege foarte bine "presiunile" care se fac asupra României pentru poziţia principială pe care aceasta o are în problema Kosovo şi a subliniat faptul că Guvernul de la Belgrad doreşte rezolvarea problemei şi găsirea unor soluţii acceptabile, informează Mediafax.
"Stabilitatea acestei regiuni este foarte importantă pentru întreaga Europă şi, de aceea, eu înţeleg foarte bine presiunile şi situaţia în care se află România pentru poziţia sa principială în ceea ce priveşte problema Kosovo. Fiţi convinşi că Serbia doreşete ca problema Kosovo să se rezolve cât mai rapid şi să se găsească soluţii acceptabile pentru ambele părţi, şi ca toţi împreună să ne întoarcem către viitor", a spus Ivica Dacic la finalul întrevederii cu omologul său român, Victor Ponta, la Palatul Victoria.
Citeşte şi Cinci medici, condamnaţi pentru trafic de organe în Kosovo
În uumă cu o lună, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.
ca urmare a acestei deczii, premierul Victor Ponta a declarat atunci că România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo.
Premierul Serbiei, Ivica Dacic, a declarat, vineri, că înţelege foarte bine "presiunile" care se fac asupra României pentru poziţia principială pe care aceasta o are în problema Kosovo şi a subliniat faptul că Guvernul de la Belgrad doreşte rezolvarea problemei şi găsirea unor soluţii acceptabile, informează Mediafax.
"Stabilitatea acestei regiuni este foarte importantă pentru întreaga Europă şi, de aceea, eu înţeleg foarte bine presiunile şi situaţia în care se află România pentru poziţia sa principială în ceea ce priveşte problema Kosovo. Fiţi convinşi că Serbia doreşete ca problema Kosovo să se rezolve cât mai rapid şi