Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL cere retragerea strategiei de apărare în care presa e pericol naţional

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 octombrie 2010 ·

Liberalii au cerut, astăzi, ca strategia de apărare propusă de Traian Băsescu, în care mass-media sunt prezentate ca pericole la adresa siguranţei naţionale, să fie retrasă din parlament şi revizuită. Sursa: Arhiva EVZ

"Mi se pare straniu să vorbeşti despre vulnerabilitatea pe care o reprezintă presa, probabil un gest fără precedent într-o astfel de strategie, şi să ignori celelalte pericole reale la adresa stabilităţii României. Din acest motiv noi socotim că strategia trebuie returnată preşedintelui, iar dacă ea îşi va continua procedura parlamentară, trebuie să fie respinsă", a spus, astăzi, Varujan Vosganian, vicepreşedintele PNL, după întâlnirea Biroului Politic Central al partidului.

Vosganian a anunţat că PNL va adresa o solicitare scrisă grupurilor parlamentare, dar şi reprezentanţilor societăţii civile prin care va cere refacerea strategiei. Liberalul a mai afirmat că acum lui Traian Băsescu i se poate oferi "doar şansa reformulării strategiei".

"Strategia de apărare are, în dezbaterile parlamentare, acelaşi regim ca tratatele internaţionale. Parlamentul nu poate decât să o respingă sau să o aprobe. De aceea, această strategie are două căi: fie să fie returnată şi preşedintele să o formuleze în spiritul dezbaterii publice, fie să rămână în procedură şi să o respingem, dar dacă rămâne ca atare ne poate crea probleme la nivel internaţional", a detaliat Vosganian.

Potrivit Strategiei validate în iunie de CSAT, condus de preşedintele Traian Băsescu, "politizarea excesivă a unor instituţii", alături de corupţie, ocupă locul al treilea în topul vulnerabilităţilor, după "diminuarea capacităţii de aplicare a legii de unele instituţii" şi de "capacitatea administrativă redusă la nivel central şi local". "Mogulii de presă", "fenomenul campaniilor de presă la comandă" şi "presiunile trusturilor asupra deciziei politice" sunt câteva dintre vulnerabil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°