Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiliman: Începând de miercuri este posibilă reabilitarea termică a caselor din sectorul 1

Publicat in Mediafax, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Primarul sectorului 1, Adrei Chiliman, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în această unitate administrativ-teritorială a Capitalei este posibilă reabilitarea caselor după ce săptămâna trecută a fost aprobată de Guvern ordonanţa care conţine prevederile legislative în acest sens.

"Ordonanţa de Urgenţă aprobată săptămâna trecută de Guvern şi publicată azi (miecuri n.r.) în Monitorul Oficial permite reabilitarea caselor din sectorul 1. Practic a fost eliminată discriminarea dintre proprietarii de apartamente şi proprietarii de case. Modificarea legislativă operată de Guvern face dreptate pentru că nu putem fi unora muma şi altora ciumă, având în vedere că şi proprietarii de case plătesc impozite", a spus Chiliman, care a precizat că de modificările legislative aduse de noul act normativ vor beneficia toate administraţiile locale care vor dori acest lucru.

Potrivit primarului Chiliman, în sectorul 1 există aproximativ 30 de mii de locuinţe care ar putea fi reabilitate dacă proprietarii doresc acest lucru.

"Lucrările efective ar putea începe cel mai devreme la sfârşitul anului viitor-începutul lui 2014, pentru că, din experinţa reabilitării blocurilor, etapele de proiectare şi licitaţiile organizate durează foarte mult timp", a mai spus Chiliman.

În privinţa caselor de patrimoniu, primarul sectorului 1 a arătat că va fi posibilă reabilitarea lor, Ministerul Culturii urmând să decidă în fiecare caz în parte prin acordarea unui aviz favorabil.

Totodată, edilul sectorului 1 a mai spus că toate etapele pe care proprietarii de case trebuie să le parcugă pentru a-şi anvelopa locuinţa vor fi stabilite printr-o hotărâre a Consiliului Local care va fi adoptată într-o perioadă imediat următoare.

Directorul Direcţiei de Investiţii Bogdan Piţigoi a spus că, în principiu, lucrările care se vor desfăşura la imobilele casă din se

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 36 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 13 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°